Statul oferă 15.000 de lei tinerilor. Banii îi cheltui doar în România

Statul oferă 15.000 de lei tinerilor. Banii îi cheltui doar în RomâniaSursa foto: arhiva EVZ

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus recent în dezbatere publică un proiect de ordin care reglementează normele metodologice pentru aplicarea unui program social dedicat susținerii cuplurilor și femeilor singure în lupta cu infertilitatea.

Sprijinul oferit constă într-un ajutor financiar nerambursabil, în valoare maximă de 15.000 de lei, acordat sub formă de voucher digital.

Acestea vor putea fi utilizate exclusiv pe teritoriul României, pentru achiziționarea de medicamente specifice și pentru acoperirea procedurilor medicale necesare în cazul fertilizării in vitro (FIV).

Număr limitat de beneficiari și condiții de eligibilitate stricte

Conform proiectului, vor putea accesa acest sprijin financiar un număr maxim de 10.000 de beneficiari. Dosarele pot fi depuse până la data de 30 noiembrie 2025, printr-o platformă digitală dedicată acestui program.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

  • Cel puțin unul dintre membrii cuplului infertil (căsătorit sau necăsătorit) sau femeia singură infertilă trebuie să aibă cetățenie română și domiciliul în România;

  • Beneficiarii trebuie să aibă calitatea de asigurați în sistemul public de sănătate din România;

  • Femeia care urmează procedura medicală trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani.

Aceste condiții sunt menționate explicit în documentul publicat de Ministerul Muncii pe site-ul oficial, în cadrul secțiunii dedicate consultării publice.

Ginecolog

Sursa foto: dreamstime.com

Cum vor fi distribuite fondurile: două vouchere digitale pentru fiecare beneficiar

Valoarea totală a sprijinului este de 15.000 de lei, distribuită prin două tipuri de vouchere digitale:

  • 5.000 de lei pentru achiziția de medicamente specifice necesare tratamentului;

  • 10.000 de lei pentru acoperirea procedurilor medicale legate de fertilizarea in vitro.

Potrivit proiectului, voucherul se vor acorda în ordinea cronologică a depunerii dosarelor, cu condiția ca acestea să fie complete și să respecte toate criteriile de eligibilitate.

Depunerea documentelor se face exclusiv online

Ministerul a anunțat că întregul proces de înscriere și evaluare se va desfășura în format digital. Dosarele vor fi depuse printr-o platformă informatică dedicată acestui program, ceea ce va permite o procesare mai rapidă și o transparență crescută în selectarea beneficiarilor.

Documentele necesare includ acte de identitate, dovezi ale calității de asigurat, documente medicale care confirmă diagnosticul de infertilitate și alte formulare cerute prin normele metodologice.

Declarația ministrului Simona Bucura-Oprescu: un sprijin pentru familii și natalitate

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a exprimat public susținerea față de acest program. Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a instituției, aceasta a declarat:

„Voi promova și voi sprijini întotdeauna inițiativele dedicate susținerii familiilor în eforturile lor de a avea copii, oferind astfel un sprijin important pentru consolidarea familiei și creșterea natalității în România. Îmi doresc ca acest program să continue, pentru că este un program necesar, atât timp cât infertilitatea rămâne o problemă reală în țara noastră.”

România se confruntă cu o rată scăzută a natalității și un declin demografic constant. Datele oficiale și studiile medicale indică faptul că tot mai multe cupluri din România se confruntă cu probleme de fertilitate. Infertilitatea afectează atât femeile, cât și bărbații, iar tratamentele sunt costisitoare, nefiind întotdeauna acoperite de asigurările publice de sănătate.