Statul de drept. Anularea alegerilor prezidențiale, inclusă în raportul Comisiei Europene
- Mădălina Sfrijan
- 28 ianuarie 2025, 20:16
Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZComisia Europeană va lua în calcul chestiunea anulării alegerilor prezidenţiale în raportul privind statul de drept. Anunțul a fost făcut în cadrul Consiliului Afaceri Generale (CAG), unde a fost adusă în discuție situația din România.
Scandalul alegerilor prezidențiale, în atenția CE
Reprezentanții Comisiei Europeană vor lua în calcul chestiunea anulării alegerilor prezidenţiale atunci când vor face raportul pe 2025 privind statul de drept. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru democraţie, justiţie, statul de drept şi protecţia consumatorului, Michael McGrath.
Cei prezenți la Consiliului Afaceri Generale au purtat discuții legate de statul de drept din România, Ungaria, Slovenia și Portugalia. Conform comisarului pentru justiție, raportul va include o serie de recomandări pentru țările vizate.
„Am avut o discuţie legată de o serie de chestiuni privitoare la România ca una dintre cele patru ţări despre care s-a discutat astăzi la Consiliu. Discuţia s-a concentrat pe raportul din 2024 privind statul de drept şi la recomandări”, a explicat comisarul european Michael McGrath.
Despre „Scutul Democrației”
Reprezentantul CE a declarat că va fi întărit Scutul Democrației, care va duce la o cooperare mai strânsă între statele europene. El a făcut referire la alegerile din România, arătând că accentul va fi pus și pe „autonomia şi competenţa statelor membre de a gestiona desfăşurarea alegerilor”.
„România a folosit ocazia pentru a-şi prezenta perspectiva asupra activităţii pe care o face pentru a da curs acelor recomandări şi, desigur, Comisia va lua acest lucru în calcul atunci când va elabora raportul din 2025. Cred că este cu adevărat o ocazie ideală pentru noi de a examina toate evoluţiile de la începutul raportului din 2024. Aşadar, aşteptăm cu nerăbdare să facem acest lucru şi în paralel să dezvoltăm Scutul Democraţiei, care vizează ameliorarea şi adâncirea cooperării între statele membre prin Reţeaua de Cooperare Europeană privind Alegerile, recunoscând în acelaşi timp autonomia şi competenţa statelor membre de a gestiona desfăşurarea alegerilor în propriile ţări. Aşadar, cu siguranţă vom examina această chestiune în contextul raportului din 2025”, a adăugat McGrath.
Disputa de la prezidențiale, ecou la nivelul UE
Comisarul european a vorbit și despre raportul pe anul precedent, menționând că au existat evoluții „pozitive și negative”
„În legătură cu cele patru state membre despre care am discutat astăzi - Ungaria, Portugalia, România şi Slovenia - raportul din 2024 a evidenţiat evoluţii pozitive şi negative, făcând recomandări adecvate, iar acest raport a oferit baza pentru schimbul de opinii între miniştri astăzi”, a adăugat reprezentantul CE.

Michael McGrath. Sursa foto: Platforma X
Michael McGrath a adus în prim plan cazul Ungariei și a dat asigurări că CE va ajuta statele membre să implementeze recomandările incluse în raport.
„Aşa cum am repetat astăzi, Comisia este mereu alături pentru a ajuta la eforturile statelor membre de a implementa recomandările din raportul anual privind statul de drept şi notez că activitatea la ediţia din 2025 a raportului a fost lansată şi este în desfăşurare în prezent”, a mai spus el.

Comisia Europeană. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Competitivitatea în UE
În plus, el a explicat că acest raport are un rolul de a spori competitivitatea la nivelul Uniunii Europene. În documentul din 2025, reprezentanții blocului comunitar ar urma să includă o prevedere legată de piața internă.
„Economia noastră este competitivă atunci când cetăţenii şi companiile noastre sunt protejaţi de un sistem judiciar independent şi adaugă valoare în termeni de avantaj competitiv şi de aceea în raportul din 2025 privind statul de drept va fi adăugată o dimensiune privind piaţa internă”, a afirmat comisarul european.
De asemenea, cei prezenți au discutat despre democrația din interiorul UE și importanța protejării integrităţii alegerilor. Oficialii europeni au subliniat că aceste aspecte reprezintă o „urgență”.
Conform reprezentantului blocului comunitar european, instrumentele aflate la dispoziția instituțiilor ar trebui folosite pentru apărarea democrației șj protejarea alegerilor libere.