Starea de urgență. Ciolacu amenință: Parlamentul poate aproba sau nu decretul

Starea de urgență. Ciolacu amenință: Parlamentul poate aproba sau nu decretul

Marcel Ciolacu a criticat, luni seară, la Antena 3, decretul privind starea de urgență în România, dat de Iohannis în contextul pandemiei de coronavirus.

„Am studiat decretul. Există anumite lucruri care nu sunt foarte bine făcute. Procedural vorbind, Parlamentul poate aproba sau nu acest decret. Noi vom avea mâine mai multe ședințe de Comisii, prin care parlamentarii pot face anumite observații. Președintele poate să țină cont de aceste observații sau nu”, a spus Marcel Ciolacu.

El a adăugat că, în cazul în care va ține cont de observațiile parlamentarilor, Iohannis trebuie să anuleze actualul decret și să emită altul.

Joi, Parlamentul dezbate și votează decretul privind instituirea stării de urgență.

Președintele Iohannis a instituit starea de urgență pentru 30 de zile, prima dintre măsurile anunțate fiind închiderea tuturor școlilor, atât în sistemul preuniversitar, cât și în cel universitar.