Raed Arafat a declarat, luni seară, la TVR că avem în continuarea focare și că situația nu este încă stabilă. De aceea, după 15 iunie nu putem să revenim la starea de normalitate de dinaintea pandemiei, potrivit spuselor sale.

„Încă avem focare, în mai multe județe. Numărul cazurilor nu s-a stabilizat, în loc să avem o scădere continuă, am avut si creșteri ale numărului de noi îmbolnăviri, spune șeful DSU(…)

Depinde care este situația până la sfârșitul acestei săptămâni, nu ne putem pronunța acum, ci trebuie să mai așteptăm câteva zile(…)Și dacă s-ar face relaxarea totală, eu nu m-aș duce la cinematograf sau la teatru, căci știu că există un risc. Am făcut un lucru foarte bun, cu toții împreună, este păcat să ne înecăm chiar la mal”, a punctat șeful DSU.

Raed Arafat a adăugat că în România nu s-au luat măsuri mai dure decât în alte țări, dar că s-au luat mai devreme.

Ministrul Tătaru aruncă bomba: Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie

Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie din cauza înmulțirii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății Nelu Tătaru, într-o intervenție televizată. El a precizat că în zilele următoare va fi analizată oportunitatea instituirii celei de-a treia etape de relaxare și că va fi evaluată situația din ultimele zile.

Din 15 mai, România a intrat în starea de alertă pentru 30 de zile și sunt șanse ca aceasta să fie prelungită și după 15 iunie, data la care, teoretic ar trebui să se încheie toate restricțiile și să dispară amenzile. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat la B1TV, că este greu de crezut că din 15 iunie va fi libertate totală. El a precizat că din perspectiva sa, Guvernul va lua decizia de a prelungi starea de alertă.

Nelu Tătaru a mai spus că atunci când face aceste estimări se bazează pe numărul de cazuri noi de îmbolnăvire care apar în fiecare zi și pe focarele noi care tot apar, precum cel de la Slatina,

„Dacă nu o să mai fie stare de alertă înseamnă că avem relaxare, deşi mi e greu să cred acest lucru. Nouă ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai putem sau să nu mai prelungim acea stare de alertă, având în vedere şi evoluţia – uitaţi-vă că am avut şi focare noi, la Slatina în spital…”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV.

Ministrul Sănătății a declarat că în această perioadă sunt analizate aspectele legate de cea de-a treia etapă de relaxare ce urmează să intre în vigoare din 15 iunie.

„Sunt în discuție, mâine (luni – n.red.) avem întâlnire cu premierul, iar marți o să avem întâlnire în comitetul științific vizavi a treia etapă de relaxare, în care gândim efectiv mall-uri, dar în ce condiții, după cum știți, pe 12 se termină anul școlar, deci părinții care stăteau în acest moment cu copiii acasă se vor întoarce și va trebui să găsim alternative pentru ce înseamnă grădinițe, creșe sau afterschool-uri, dar toate aceste lucruri le gândim zilele următoare, urmând ca joi să anunțăm acele noi măsuri de relaxare”, a mai spus ministrul Sănătății.

Pe de altă parte, Nelu Tătaru a arătat că în fiecare etapă de relaxare, Ministerul pe care îl conduce împreună cu alte instituții analizează evoluția situației, apariția noilor focare de infecție, astfel încât să evite apariția unor probleme noi.

„După cum știți, Ministerul Sănătăţii împreună cu ministerele de resort pentru fiecare măsură de relaxare am stabilit printr-un ordin comun atât ce relaxăm, cât și normele de aplicare privind desfăşurarea şi funcționarea acestor activități economice, pe care le-am relaxat.

În același timp, evaluăm de la o zi la alta evoluția, evaluăm focarele care se află în desfășurare și localitățile în care există aceste focare, dar recomandăm în continuare aceeaşi precauţie. Înțelegem, putem înțelege acea limită a acestei relaxării, care este, la un moment dat, depășită.

Menținerea acestor depășiri, ca să le spun aşa, cred că sunt cele care nu neapărat îngrijorează, dar va trebui să ne facă să ne gândim dacă cumva avem o explozie de cazuri noi, la măsuri de restricție”, a spus ministrul.