După Dinamo, şi CFR Cluj a avut de suferit în urma unei confruntări cu "studenţii". Aflaţi în cursa pentru titlul, ardelenii au remizat, ieri, în Regie.
Formaţia Sportul Studenţesc a încurcat şi liderul CFR Cluj, scor 1-1, aseară, în Regie. După ce, sâmbătă, au câştigat în Ştefan cel Mare, cu Dinamo (3-1), "studenţii" au făcut un meci excelent şi cu ardelenii. Doar erorile de arbitraj şi neinspiraţia lui Lucian Dobre, care a ratat ocazia returului în Liga I, i-au privat de cea de-a patra victorie la rând.
"Colţescule, să fii cinstit!", i-a strigat un suporter arbitrului partidei, înainte de primul fluier. "Centralul" a apreciat sfatul printr-un gest făcut cu mâna, însă a avut o prestaţie lamentabilă. În startul reprizei secunde, Colţescu l-a eliminat pe Daniel Lung pentru o talpă aplicată în pieptul grecului Pantelis Kapetanos. Portarul Cezar Lungu crede că ambele cartonaşe galbene primite de coechipierul său au fost exagerate, adăugând că "nici Dinamo, nici CFR nu merită să fie pe primul loc". Fanii au furat apa CFR-ului Prima repriză din Regie a fost echilibrată, CFR nereuşind să le dea emoţii gazdelor. La pauză, mai mulţi spectatori de la tribuna I s-au servit, pe sub gard, cu sticlele de apă alocate ardelenilor, sub privirile asistenţei, din care au făcut parte Victor Piţurcă şi Ioan Andone!
După eliminarea lui Lung (minutul 55), CFR a pus stăpânire pe joc, însă cea mai mare ocazie i-a aparţinut lui Lucian Dobre, care a scăpat singur cu Beto, însă s-a încurcat, comic, în faţa porţii!
Kapetanos a marcat al patrulea gol în tot atâtea partide din 2012. Când se părea că formaţia din Gruia îşi va mări avansul în fruntea clasamentului, Andrei Lungu a egalat printr-un şut splendid.
"Am crezut până în ultima clipă. Am bătut Dinamo şi am remizat cu CFR-ul, dar cred că meciul cu Voinţa va fi cel mai greu", a declarat Daniel Isăilă, antrenorul "găştii nebune" din Regie.
Suspendat, Jorge Costa a văzut jocul din tribună şi a făcut scandal după meci