Cine a fost internat în spital îşi poate RECUPERA banii dacă a fost NEVOIT să-şi CUMPERE medicamente

Cine a fost internat în spital îşi poate RECUPERA banii dacă a fost NEVOIT să-şi CUMPERE medicamente

După declarațiile făcute de ministrului sănătății privind obligația spitalelor de a asigura medicația pacienților și dreptul lor de a primi contravaloarea în caz că au fost nevoiţi să şi le cumpere singuri, iată ce prevede legea.

"Hotărârea nr. 161/2016-2017 aduce clarificări privind rambursarea cheltuielilor cu medicamentele ale persoanelor internate în spital. Mai exact, actul normativ stipulează că rambursarea cheltuielilor este o obligație exclusivă a spitalelor și se realizează numai din veniturile acestora, în baza unei metodologii specifice fiecărui spital".

“Am fost surprinsă să aflu că pacienţii nu ştiu că pe perioada internării pacienţii nu trebuie să-şi cumpere nimic. Spitalul este obligat să le asigure. Scrie în lege. Pacientul trebuie să meargă să deconteze cu factură şi chitanţă (medicamentele și materialele medicale cumpărate la casieria spitalului. Are acest drept. Pe parcursul internării, spitalul trebuie să asigure toată medicaţia necesară pacientului”, a declarat ministrul sănătății, Sorina Pintea.

Caseria spitalului are oblivaţia de rambursa banii

“Dacă spitalul nu dispune, poate din motive de aprovizionare, (...) pacientul poate să-şi cumpere, iar cu factura şi cu chitanţa, face o cerere şi merge la casieria spitalului pentru a-şi încasa contravaloarea, bineînţeles după ce aprobă directorul financiar verificând dacă într-adevăr pacientul a fost internat, chitanţa a fost eliberată pe perioada internării, iar materialele şi medicamentele i-au fost solicitate ca ajutor pentru a fi tratat”, a mai spus ministrul sănătății.

Şi chiar dacă există aceste prevederi în legătură cu recuperarea cheltuielilor cu medicamentele, este interesant de ştiut dacă recuperarea banilor chiar este aşa de uşor de făcut.