Cea mai mare dintre pedepse, de 14 ani, a primit-o la începutul anilor 2000, când a fost judecat că a comis peste 80 de spargeri din locuințe, printre victime fiind europarlamentarul PNL, Daniel Buda sau prim-grefierul Tribunalului Cluj. Deși acționa în zona Ardealului, el fusese dat în urmărire internațională după ultimele două condamnări.

Chiar dacă era căutat de vreo doi ani, în întraga lume, polițiștii l-au „dibuit”, marți, pe o stradă din Cluj-Napoca, orașul său natal, la un control banal. În urma controlului corporal și al bagajelor, oamenii legii au descoperit în rucsacul lui o pontoarcă, folii de aluminiu și mai multe unelte folosite la intrarea prin efracție în locuințe.

Când l-au legitimat, agenții de poliție și-au dat seama că au de-a face cu „jupânul” spărgătorilor. Pe numele lui Ioan Duma erau emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea: 2 ani, 6 luni și 934 zile de închisoare pentru furt calificat și 1 an și 934 zile de închisoare, pentru furt. Mandatele au fost emise în anii 2017, respectiv 2018, de judecătoriile din Dej, respectiv Cluj-Napoca.

Polițiștii au descoperit că, în luna decembrie a anului trecut, „Nepotul” a încercat să pătrundă în mai multe locuințe. Acum, Ioan Duma s-a reinters „la răcoare”, în Penitenciarul Gherla.

 

Te-ar putea interesa și: