Chiar dacă a nu a avut succes în afaceri, Marius Elisei demonstrează că este un bărbat descurcăreț, care găsește mereu o soluție atunci când e nevoie.  Cum nu se ferește să pună osul la treabă, el a găsit rapid una. Ginerele fostului premier Petre Roman s-a apucat de șoferie, la o firmă de transport alternativ.

„Zilele trecute, Marius Elisei a fost surprins în fața unui centru comercial din Capitală. Nu, nu era la cumpărături, așa cum se putea bănui. Soțul Oanei Roman se afla în timpul programului și a profitat de ocazie pentru o scurtă pauză de țigară.

N-a zăbovit prea mult în pauză, pentru că timpul înseamnă bani. După ce și-a stins țigara, Marius Elisei s-a întors la muncă. Noul job al soțului Oanei Roman este cel de șofer la o companie ce oferă servicii de călătorie.

S-a urcat la volanul mașinii și, norocos din fire, la scurt timp a avut și o comandă. Marius a preluat din apropiere un client pe care l-a dus în siguranță la destinația dorită. Un singur lucru pare că a omis ginerele fostului premier…. masca de protecție.

După noile reguli, toți șoferii care oferă servicii de taximetrie sunt obligați să poarte mască, în contextul prevenirii și combaterii noului coronavirus, dar Marius Elisei pare să fi uitat de micul accesoriu care, în ultima perioadă, a devenit indispensabil”, anunță cancan.ro.

Oana Roman, reacție despre relația lui Marius Elisei. Cel mai dureros mesaj

Oana Roman a comentat scandalul în care Marius Elisei, fostul ei soț, a fost implicat. Discuțiile dintre el și transsexualul Delia au cutremurat familia fiicei fostului premier al României.

Oana Roman a ținut să lămurească situația și i-a rugat pe toți cei care o cunosc să nu o asocieze cu acest subiect, în care nu este implicată.

Mai mult, a ținut să precizeze că ea și tatăl fetiței sale nu mai formează un cuplu. Cei doi au rămas în relații bune, pentru ca fetița să nu simtă lipsa tatălui. „(…) În acest sens voi trimite, dacă este nevoie, notificări prin avocat tuturor celor care nu înțeleg că am dreptul la imaginea și numele meu și pentru demnitatea mea și a copilului meu nu doresc să fiu asociată cu subiecte care NU mă privesc.

Așa cum am spus încă din Decembrie anul trecut, eu și Marius Elisei suntem separați în fapt, el nu mai locuiește cu noi și deși au existat tentative de împăcare din partea lui, ne -am văzut și am fost de acord să ne vedem doar pentru că Isa are nevoie de prezența tatălui în viață sa. Totuși eu NU pot comenta faptele și conduita nimănui și nu pot răspunde pentru faptele nimănui. De aceea, nu doresc că numele meu să fie implicat în nici o discuție referitoare la un subiect care NU are nici o legătură cu persoană mea!”, a scris Oana Roman pe contul de socializare.

„Îmi ardea de show, de glume”

După ce s-a spus că transsexualul Delia Rexha ar fi motivul despărțirii dintre el și Oana Roman, în urmă cu o lună, Marius Elisei a făcut primele declarații despre conversațiile intime pe care le-a avut cu unul dintre cele mai conoscute personaje din showbiz. Soțul Oanei Roman nu a negat că acele conversații cu Delia Rexha sunt reale, dar a recunoscut că cel mai probabil, se afla sub influența băuturilor alcoolice. „E real, mă rog, nu știu. Probabil că este o discuție mai veche și eram cu siguranță… nu-mi regăsesc textul, adică nu sunt eu acolo, dar cert e că, cu siguranță am fost într-o stare mai avansată de ebrietate și îmi ardea de glume, de show’, a spus Marius Elisei pentru spynews.ro.

Sursa: cancan.ro