Soros: „Sunt foarte mândru de dușmanii pe care îi am”. Ce spune despre „daunele” lui Trump
- Antonia Hendrik
- 27 octombrie 2019, 13:29
„Sunt foarte mândru de dușmanii pe care îi am” a declarat miliardarul Soros într-un interviu recent, convins fiind de victoria globaliştilor în 2020.
Într-un interviu recent dat pentru New York Times, investitorul în vârstă de 89 de ani și-a exprimat opinia despre ceea ce crede că se va întâmpla la alegerile din 2020, vorbind totodată şi despre lupta pentru „apărarea societății deschise”.
Globalismul - pe care îl definește ca pe o societate integrată și deschisă, care respectă legea - este puţin în afara jocului dictat de rivalii progresiştilor. În schimb, spre regretul său, abordarea lui Trump cu „America First”, dezbaterile despre Brexit și războaiele comerciale au ocupat primele pagini ale mass-media şi asta deranjează.
Privind prin fereastra biroului care dă în Central Park, Soros a vorbit despre China, Trump și despre cei care crede că se vor confrunta cu președintele la alegerile de anul viitor. Miliardarul este convins că arcul istoriei ar putea fi curând inversat. Că "alegerea lui Trump și Brexit-ul au fost elementele principale ale antiglobalismului și este de ajuns", în opinia lui Soros.
„Trump provoacă încă multe daune"
Este concluzia lui Soros: "Adică, săptămâna trecută, ceea ce a făcut în Orientul Mijlociu a fost devastator pentru influența Americii în lume", a spus el, referindu-se la retragerea trupelor americane din Siria.
Soros spune că Trump „este o aberație care-şi pune interesele personale înaintea intereselor naționale” , adăugând: „Este un fapt”. „Cred că voi reuşi şi ajuta să dispară anul viitor. Deci mă aștept ca lucrurile să se îmbunătățească", a concluzionat filantropul.
Reamintim că Soros a susținut toţi candidaţii care erau împotriva lui Trump dar cel mai consistent aport a fost pentru Hillary Clinton prin Fundația sa Open Society, care a finanțat cu miliardele sale campania din 2016.
Pariul lui Soros
Pariul lui Soros este că senatorul Elizabeth Warren din Massachusetts va deveni candidatul democrat pentru a concura împotriva domnului Trump: „Ea este persoana care trebuie să-i bată clar”, a spus el. "Nu iau o poziție publică, dar cred că este cea mai calificată pentru a fi președinte".
Soros a adăugat imediat că nu o susține pe Warren
Miliardarul, realizând probabil că orice comentariu ar putea fi interpretat şi folosit împotriva ei s-a corectat imediat spunând că nu o susţine. „Nu susțin pe nimeni pentru că vreau să lucrez cu toţi”, a spus el. "Nu îmi exprim părerile în general pentru că trebuie să trăiesc apoi cu cine alege electoratul", a concluzionat Gerorge Soros, potrivit NYT.