Sondaj IMAS în Republica Moldova: Majoritatea cetățenilor ar fi contra unirii cu România
- Iuliu Vlădescu
- 23 iulie 2026, 12:43
Republica Moldova. Sursă: Dreamstime.com
Mai mult de jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova s-ar opune unei eventuale uniri cu România, potrivit unui sondaj de opinie realizat de IMAS.
Opinia publică din Republica Moldova, împotriva unei uniri cu România
Datele cercetării IMAS arată, de asemenea, că aproape jumătate dintre respondenți consideră că politica externă a țării ar trebui să păstreze o poziție echilibrată între Rusia și statele europene.
Astfel, 54% dintre persoanele chestionate au declarat că ar vota împotriva unirii cu România dacă ar fi organizat un referendum pe această temă.
În favoarea unirii s-ar pronunța 33% dintre respondenții sondajului de opinie.
Susținătorii aderării Republicii Moldova la UE, sub 50%. 34% se opun direct
În ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 48% dintre cei intervievați ar vota „pentru”, în timp ce 34% s-ar opune unui asemenea demers.
O eventuală aderare la NATO ar fi respinsă de majoritatea participanților la sondaj. 58% au declarat că ar vota „împotrivă”, iar 24% s-ar pronunța în favoarea aderării țării la Alianța Nord-Atlantică.
În privința orientării politicii externe, 49% dintre respondenți susțin o abordare „echilibrată, atât cu Rusia, cât şi cu europenii”.
O politică pro-europeană este preferată de 29% dintre cei chestionați, în timp ce 12% optează pentru o orientare pro-Rusia. Alți 5% susțin o politică „pro-unire cu România”, iar 5% nu ştiu sau nu răspund.
Părerile moldovenilor despre Rusia, foarte împărțite
Percepțiile privind influența Rusiei sunt împărțite. 40% dintre respondenți consideră că aceasta este foarte puternică sau destul de puternică în Republica Moldova, în timp ce 52% o evaluează drept foarte slabă sau destul de slabă.
Sondajul a fost realizat în perioada 10 - 20 iunie, la comanda Independent News, pe un eşantion stratificat, probabilist, bi-stadial; de 1015 respondenţi, de 18 ani şi peste; reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv Transnistria.
Interviurile: au fost realizate la domiciliile respondenţilor de către 33 de operatori din reţeaua IMAS, în limbile română şi rusă. Eroarea maximă de eşantionare este de ±3.1%.