SOLUTII PENTRU ACASA: De ce nu reusesc sa ma indragostesc?

SOLUTII PENTRU ACASA: De ce nu reusesc sa ma indragostesc?

Va raspunde Psihoterapeut Augustin Cambosie, vicepresedinte Fedreatia Romana de Psihoterapie.

Mariana P: Sotul meu e mereu agitat, ma cearta tot timpul. La noi in casa e un foc de artificii. Ce trebuie sa fac ca sa calmez spiritele? Am si o soacra care nu ma suporta, vorbeste pe ascuns cu sotul meu la telefon, il cheama numai pe el in vizita, iar cand vreau sa ma duc si eu, spune ca nu are timp. Situatia pare traumatizanta pentru tine. Iti recomand sa mergi la un specialist caruia sa-i spui daca sotul tau a fost dintotdeauna asa sau daca s-a schimbat la un moment dat. In primul caz, este important de aflat de ce anume ai intrat in aceasta relatie. Oamenii au uneori tendinta de a fi atrasi de cei care ii refuza, din narcisism sau orgoliu, care se poate intoarce insa impotriva lor. Daca soacra ta s-a comportat asa de la inceputul relatiei voastre, problema trebuia pusa chiar de atunci. Daca sotul tau s-a schimbat in timp, trebuie vazut cand anume a inceput sa fie agresiv. Pot fi cauze extramaritale: probleme la serviciu, necazuri cu parintii sau o relatie extraconjugala. 

Cristina, 23 ani: Nu stiu ce se intampla, ca nu-mi place niciun barbat cu care ma intalnesc. Acum am o relatie de doi ani, dar si aceasta a fost cu intreruperi, timp in care am cunoscut si alti barbati. Practic, nu reusesc sa ma indragostesc. Problema este ca nu-mi place nici sa stau singura si poate de aceea imi tot schimb partenerii. Ce ma sfatuiti sa fac? Frica de singuratate nu este o premisa suficienta pentru a intra intr-o relatie, deoarece se poate intampla ca aceasta sa nu fie asa cum ti-ai dorit-o. Iti trebuie o perioada in care sa stai singura, ca sa te impaci cu tine insati. Frica de singuratate poate veni si dintr-o teama de abandon, posibil cu radacini in copilarie.

Ne puteți urmări și pe Google News