Soluția Opoziției în scandalul plagiatelor: Doctoratele, la vedere!

Soluția Opoziției în scandalul plagiatelor: Doctoratele, la vedere!

Cele aproape 70.000 de teze de doctorat obținute în România din 1990 și până în prezent vor putea fi citite integral, online și gratuit, pe un site al Ministerului Educației, potrivit unui proiect de lege depus în Camera Deputaților de 48 de parlamentari din PMP, PNL și USR.

„Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în forma digitală. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită și de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale”, prevede proiectul. 

Parlamentarii vor să înființeze un Registru Național al Lucrărilor de Doctorat și să oblige școlile doctorale să publice, în termen de maxim un an de zile de la înființarea Registrului, toate lucrările coordonate după Revoluție, sub sancțiunea retragerii dreptului de a mai conduce doctorate.

Plagiate

Inițiatorul proiectului, deputatul PMP Robert Turcescu, vorbește în expunerea de motive despre acuzațiile de plagiat care au apărut în spațiul public în ultimii ani. „Scopul acestui proiect legislativ este înlăturarea controverselor legate de plagierea unor lucrări de doctorat și redarea demnității acelor persoane care au obținut doctoratul prin muncă cinstită. În România, din păcate, din cauza scandalurilor pe acest subiect, a devenit o rușine să ai doctorat, iar acest lucru trebuie îndreptat”, mai spune el. Deși legea Educației naționale prevede din 2011 că teza de doctorat și anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educației, această prevedere nu a fost încă pusă în aplicare.

Nume grele

Cele mai răsunătoare scandaluri de plagiat i-au avut în centru, printre alții, pe fostul premier Victor Ponta, șefa DNA Laura Codruța Kovesi, foștii miniștri de Interne Gabriel Oprea și Petre Tobă, fostul primar al sectorului 2 din Capitală, Neculai Onțanu. Inclusiv actualul premier Mihai Tudose a ridicat suspiciuni că și-a copiat lucrarea de doctorat

 

Ne puteți urmări și pe Google News