Aplicația care-ți transformă casa într-o menajerie. Cum să nu te plictisești în izolare
În vreme ce lucram, soția mi-a trimis un mesaj în care mă anunța că un rechin și-a făcut culcuș în patul din dormitor, iar un tigru fioros ne-a ocupat camera...
Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.
În vreme ce lucram, soția mi-a trimis un mesaj în care mă anunța că un rechin și-a făcut culcuș în patul din dormitor, iar un tigru fioros ne-a ocupat camera...
Sfântul Cuvios Iosif Imnograful s-a născut în insula Sicilia, Italia, din părinţi creştini: Plotin şi Agatia, pe la jumătatea secolului al VIII-lea. Din cauza invaziei turcilor în Sicilia, acesta a...
Papa Francisc, prin Episcopul de la Bergamo, a donat 60 de mii de euro spitalului Papa Giovanni, care se confruntă cu situaţii extrem de grele în lupta cu noul coronavirus....
Generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, noul coordonator al spitalului din Suceava, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, că „o parte din cadrele medicale” din acest spital, dur afectat de epidemia...
Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, a recunoscut astăzi că, săptămâna viitoare să fie şi mai rău, anticipând peste 1.000 de decese pe zi până de Paște. Marea Britanie...
474 de cadre medicale erau infectate, vineri, la ora 12,00, cu noul coronavirus la nivelul ţării, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Distribuirea pe județe a numărului de cadre medicale...
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru ,a dat asigurări că, în acest moment, în România există medicamentele necesare pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus. ”În prezent, la nivel național, avem medicația necesară...
Victor Costache, unul dintre cei mai renumiți chirurgi cardiovasculari din lume și fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban, a decis să rupă tăcerea cu privire la scandalul din sistemul...
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat că, aproximativ un milion de români au solicitat șomajul tehnic oferit de Executivul Orban. Pe lângă asta, ministrul le-a transmis angajatorilor să nu concedieze...
Metroul nu va circula în noaptea de Înviere, în contextul în care Ordonanţa Militară nr. 2 interzice accesul publicului în lăcaşurile de cult, informează vineri Metrorex, prin intermediul unui comunicat....
Un test ajunge la prețul de 80 de lei, iar Primăria Generală a comandat până acum 4.000 - 5.000 Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a vorbit despre programul de...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat noua variantă a programului „Prima casă”, redenumit „O familie, o casă”. Legea fusese aprobată în 10 martie de către Camera Deputaţilor. Aceasta stabileşte introducerea...
Un celebru nutriționist italian ne avertizează că alimentele pe care le cumpărăm cel mai des în această perioadă sunt, de fapt, printre cele mai periculoase. „Alimentele de evitat în timpul...
Șoferii nu mai pot folosi telefoanele mobile atunci când se deplasează pe drumurile publice Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea conform căreia le este interzisă folosirea telefoanelor mobile conducătorilor...
Pandemia de coronavirus și, implicit, măsurile de urgență impuse de autorități provoacă pierderi economice uriașe. „Decizia autorităților de a suspenda temporar activitatea de comercializare a bunurilor considerate neesențiale din cadrul...
Legea prevind majorarea salariilor de bază ale personalului din mai multe instituţii a fost promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis. Legea completează anexa nr. III la Legea-cadru nr.153 din 28...
Tot personalul medical din Ungaria va fi răsplătit pentru eforturile depuse în vremea pandemiei Membrii personalului medical din Ungaria vor primi câte un bonus de 500.000 de forinţi (1.380 euro)...
Amazon, cea mai mare companie de comerț online cu amănuntul, a luat decizii de ultim moment în plină pandemie de Covid-19. Compania a decis să ia anumite măsuri de prevenire...
O gaură neagră descoperită și cu ajutorul telescopului Hubble ar putea să ofere multe răspunsuri O echipă formată din mai mulți oameni de știință a descoperit o gaură neagră de...
Analizele efectuate în cazul medicilor și asistenților medical de la Spitalul ”Sfântul Ioan”, din București, arată că o bună parte din personalul medical de aici este infectat cu noul coronavirus....