Ipoteză uluitoare: Primatele au descoperit limbajul acum milioane de ani! Când a început să vorbească Homo Sapiens?

Ipoteză uluitoare: Primatele au descoperit limbajul acum milioane de ani!  Când a început să vorbească Homo Sapiens?sursă foto: Arhiva EvZ

Strămoșii noștri, primatele, și-au dezvoltat capacitatea limbajului cu foarte mult timp în urmă, de ordinul milioanelor de ani. Apariția lui Homo Sapiens pe planetă este, însă, asociată de oamenii de știință cu o altă etapă de evoluție a limbajului, arată un studiu recent.

Cercetătorii de la universitățile din Wanwick și Zurich au examinat modul în care cimpanzeii, maimuțele și umanoizii au procesat tone de sunete. Primatele, considerate strămoșii omului, și-au dezvoltat aptitudinile de limbaj cu 30-40 de milioane de ani în urmă, apreciază conducătorii studiului. Abilitatea crucială de a înțelege relațiile dintre cuvinte într-o propoziție a apărut cu mult înainte acelui Homo Sapiens modern din care se trage omul.

Conexiunile dintre sunete

Nașterea omului, cu 200.000 de ani în urmă, este considerată a coincide cu momentul în care au prins formă primele structuri de limbă. Totuși, conceptul conexiunilor dintre grupele de sunete a intervenit cu mult înainte, consideră cercetătorii implicați în acest proiect.

Aceștia au examinat modul în care cimpanzeii, maimuțele și umanoizii au procesat cantități imense de sunete, pe care le-au repartizat corzilor vocale. Aceste sunete au o structură asemănătoare cuvintelor dintr-o propoziție. Studiul a analizat în special elementele legate unele de altele, relevând o dependență de o poziție apropiată între ele, sau dimpotrivă, o ocurență la distanță a sunetelor.

Au existat similarități notabile la toate cele 3 specii, care au procesat ambele tipuri de sunete, arată publicația Science Advances. Practic, evoluția limbajului la om a fost anticipată încă de acum 30-40 de milioane de ani, când primatele au dobândit darul vorbirii, spune profesorul Simon Townsend de la University of Warwick.

Gramatici artificiale

Echipa acestuia a precizat că puterea de a procesa relații între cuvintele dintr-o propoziție este una dintre abilitățile cognitive majore pentru a înțelege limbajul. Pentru acest studiu complex, oamenii de știință au creat gramatici artificiale, în cadrul cărora au fost create propoziții din sunete fără sens în locul cuvintelor, pentru a examina abilitățile speciilor incluse în studiu de a procesa relațiile dintre cuvinte. Practic, studiul a arătat că maimuțele și cimpanzeii puteau construi relații între sunete la fel ca oamenii mai târziu.

Autorii studiului concluzionează: „Aceste similarități notabile între cimpanzei, maimuțe și oameni indică faptul că procesarea dependenței de sunetele apropiate - un facilitator cognitiv crucial al limbajului - este o trăsătură ancestrală care a evoluat cu cel puțin 40 de milioane de ani înaintea limbajului propriu-zis”

Sursa: Daily Mail

Ne puteți urmări și pe Google News