Social

Știri din domeniul social din România: educație, sănătate, comunitate și probleme care influențează viața de zi cu zi.

Apel umanitar. Să îl ajutăm, împreună, pe Gabriel

Apel umanitar. Să îl ajutăm, împreună, pe Gabriel

Un tânăr cere ajutorul românilor pentru a trăi. Are 37  de ani și ghinionul de a i se fi pus un diagnostic greșit. Dacă afla din timp ce suferință are,...

Când și în ce condiții vor fi redeschise școlile. Ce zice noul ministru al Educației

Când și în ce condiții vor fi redeschise școlile. Ce zice noul ministru al Educației

Sorin Cîmpeanu a declarat că instituția pe care o conduce își dorește redeschiderea școlilor cât mai devreme posibil, dar o astfel de măsură va fi luată numai după discuții cu...

Anunț-bombă. Ce se întâmplă cu salariul minim în 2021

Anunț-bombă. Ce se întâmplă cu salariul minim în 2021

Guvernul a anunțat luni că are în vedere creşterea salariului minim brut garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de...

ANPC: Încă 3 notificări ale României pentru măști neconforme, prin Sistemul de alertă rapidă RAPEX. FOTO

ANPC: Încă 3 notificări ale României pentru măști neconforme, prin Sistemul de alertă rapidă RAPEX. FOTO

Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX a validat încă 5 notificări ale României în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață,...

Important pentru vaccinați. Ce faci dacă ai reacții adverse post imunizare

Important pentru vaccinați. Ce faci dacă ai reacții adverse post imunizare

Platforma pentru raportarea reacţiilor adverse suspectate post-imunizare a devenit funcţională. Anunțul a dost făcut luni de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. „Agenţia Naţională a Medicamentului...

COVID-19. Un medic explică de ce putem avea încredere în vaccinul anti-coronavirus

COVID-19. Un medic explică de ce putem avea încredere în vaccinul anti-coronavirus

Cum poate fi cineva sigur cu privire la consecințele pe termen lung ale vaccinurilor anti-coronavirus, se întreabă Lana Dbeibo, profesor la Indiana University School of Medicine, având în vedere că...

Studiu: Bunicii care ajută la creșterea nepoților pot trăi mai mult

Studiu: Bunicii care ajută la creșterea nepoților pot trăi mai mult

Un studiu realizat în Germania arată că bunicii care ajută la creșterea nepoților pot trăi mai mult în comparație cu vârstnicii care nu au grijă de rude și nu își...

Final de an incendiar. Cel mai lung program de Revelion din istoria TV din România

Final de an incendiar. Cel mai lung program de Revelion din istoria TV din România

Noapte de neuitat la cumpăna dintre ani. Îndrăgitul prezentator Dan Negru #deMascăDistracția la Revelionul Starurilor 2021, cel mai lung program de Revelion din istoria televiziunii din România. La Revelionul Starurilor...

Anunțul lui Gheorghiță. Cine răspunde în cazul în care cei vaccinați suferă efecte adverse grave

Anunțul lui Gheorghiță. Cine răspunde în cazul în care cei vaccinați suferă efecte adverse grave

În condițiile în care producătorii de vaccin solicită imunitate în faţa legii în statele care folosesc produsele lor, șeful campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a explicat cine...

Vești proaste la început de 2021. WhatsApp va fi incompatibil cu milioane de telefoane

Vești proaste la început de 2021. WhatsApp va fi incompatibil cu milioane de telefoane

Aplicația WhatsApp nu va mai funcționa, începând de anul viitor, pe milioane de aparate care folosesc variante mai vechi de Android sau iOS. Utilizatorii care folosesc telefoane mai vechi vor...

Halucinațiile olfactive, ultimul simptom în Covid-19

Halucinațiile olfactive, ultimul simptom în Covid-19

Un nou simptom Covid-19 a fost descoperit de cercetători. Acum apar informații care contrazic tot ceea ce se credea despre lipsa mirosului. Pierderea mirosului este unul dintre simptomele  Covid-19, dar...

Crăciun 2020. Părintele Iustin Pârvu: De ce i-aș «certa» pe români?

Crăciun 2020. Părintele Iustin Pârvu: De ce i-aș «certa» pe români?

"Pe vremea aceea, când un pictor era arestat, i se permitea să ia cu el în închisoare pensulele și vopselele. Astfel, în ziua când fu aruncat în celula întunecată din...

Douăzeci de mii arși de vii – Calendar creștin ortodox: 28 decembrie

Douăzeci de mii arși de vii – Calendar creștin ortodox: 28 decembrie

Vizitând Nicomidia, oraș din apropierea Constantinopolului, împăratul Maximian (286-305) află de numărul mare de creștini din cetate și pune la cale exterminarea lor. Știind că aceștia se vor strânge toți...

RAINEWS: Piața neagră „turează motoarele”, darkweb-ul abundă de anunţuri de vânzări de vaccin și de certificate false

RAINEWS: Piața neagră „turează motoarele”, darkweb-ul abundă de anunţuri de vânzări de vaccin și de certificate false

Pe Darknet se găsesc deja de vânzare flacoane de vaccin, dezvăluie Nicola Bressan, un tehnician al echipei de securitate cibernetică a Yarix, o companie italiană care se ocupă cu securitatea...

Marea Britanie. Teste pe un medicament pentru imunitate imediată

Marea Britanie. Teste pe un medicament pentru imunitate imediată

Oamenii de știință britanici experimentează un nou medicament, care ar putea împiedica persoanele care au fost expuse la COVID-19 să dezvolte boala, relatează "The Guardian". O astfel de terapie cu...

Noua tulpină Covid-19, descoperită în insula Madeira. S-au luat măsuri de urgență

Noua tulpină Covid-19, descoperită în insula Madeira. S-au luat măsuri de urgență

Noua tulpină de Covid-19 a fost descoperită și în Portugalia. Momentan nu se știe câte persoane au fost infectate cu ea. Autoritățile sanitare din Portugalia au anunțat că noua tulpină...

„Ar putea fi descoperirea anului”. Proteina din laptele crud care ne apără de COVID-19

„Ar putea fi descoperirea anului”. Proteina din laptele crud care ne apără de COVID-19

Medicul nutriționist Mihaela Bilic vorbește despre beneficiile lactoferinei, o glico-proteină utilă în tratarea bolilor grave. Prin creșterea imunității, ajută și la lupta împotriva COVID-19. Lactoferina este o proteină care se...

Studiu: Victimele covid-19 ar putea fi contagioase și după moarte

Studiu: Victimele covid-19 ar putea fi contagioase și după moarte

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Medical Center Hamburg-Eppendorf a fost reeditat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. Concluziile sale nu sunt deloc liniștitoare. Potrivit...

Bicicletele s-au vândut ca pânea caldă în pandemie. Cel mai bun an pentru industrie

Bicicletele s-au vândut ca pânea caldă în pandemie. Cel mai bun an pentru industrie

Anul 2020, marcat de o cruntă pandemie de coronavirus, a fost bun pentru comercianții de biciclete, care au raportat cele mai mari vânzări din ultimii ani! Un mare vânzător de...

Milioane de elevi și părinți stau cu ochii pe calendar. Ultimul plan al Ministerului Educației

Milioane de elevi și părinți stau cu ochii pe calendar. Ultimul plan al Ministerului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat ce planuri are pentru redeschiderea școlilor. În prezent, elevii se află în vacanța de iarnă. Măsurile sunt așteptate cu nerăbdare de milioane de elevi...