Siveco: plăţile europene către agricultori pot începe la 1 decembrie

Siveco: plăţile europene către agricultori pot începe la 1 decembrie

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii sunt însă mai rezervaţi decât gestionarul sistemului informatic.

Sistemul informatic de plăţi pentru agricultură este funcţional în proporţie de 99%, iar plăţile către agricultori pot începe, conform planificării, la 1 decembrie, ne-a declarat Anca Crahmaliuc, director de marketing al Siveco România. Compania a fost angajată de stat să realizeze sistemul IT pentru agricultură (Sistemul Integrat de Administrare şi Control, IACS), iar eventualele întârzieri în acest proiect pot atrage reţinerea a 25% din plăţile acordate României pentru agricultori, după cum a avertizat recent comisarul pentru agricultură Mariann Fischer Boel. România are termenlimită data de 9 noiembrie pentru finalizarea sistemului IT şi rezolvarea problemelor privind calcularea sumelor care urmează să fie plătite fermierilor. Calculul plăţilor, în teste la APIA Oficialii Ministerului Agriculturii se declară mai rezervaţi în privinţa datei de la care sumele vor începe să ajungă la agricultori. „Plăţile pot începe după finalizarea tuturor neconcordan- ţelor din sistem. Se va întâmpla probabil în cursul lunii decembrie, însă nu pot garanta data de 1 decembrie“, ne-a declarat Dan Gheghelaş, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Potrivit acestuia, modulul „calculautorizare plăţi“ a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, în teste la APIA şi are nevoie de cel puţin 10 zile de teste înainte de a deveni funcţional.  „Nu pot da asigurări că vom reuşi să demarăm plăţile la data comunicată de Siveco, dar suntem optimişti că vom reuşi să finalizăm proiectul înainte de următorul control al Comisiei Europene (9 noiembrie - n.r.)“, a spus Sorin Chelmu, secretarul general al Ministerului Agriculturii. „Noi am început implementarea sistemului IT foarte târziu şi a trebuit să realizăm într-un an ce Polonia a făcut în trei“, a adăugat Chelmu. Proiect complex, timp scurt Numărul mare de fermieri - este vorba despre 1,45 de milioane de agricultori - şi timpul prea scurt pentru implementarea proiectului au generat întârzierile şi avertismentele de la Bruxelles, se scuză Siveco. „Spre deosebire de toate ţările membre UE, România a avut la dispoziţ ie doar un an pentru implementarea şi punerea în funcţiune a sistemului IT pentru APIA, ceea ce reprezintă un adevărat tur de forţă.

Bulgaria a demarat acţiunea cu un an înaintea noastră, la un număr de 80.000 de fermieri. Polonia, cu un număr comparabil de agricultori ca la noi, a avut la dispoziţie trei ani pentru aceeaşi activitate“, a spus Anca Crahmaliuc. Una dintre cele mai grave probleme constatate de CE este cea a „supradeclară rii“: mai multe persoane au declarat aceeaşi suprafaţă de teren cu scopul de a primi fiecare subvenţie.

Ne puteți urmări și pe Google News