Dacă aseară, la ora 11.00, existau evenimente în 12, din cele 34 de închisori din România, astăzi condamnațiii din alte două penitenciare s-au alăturat protestului „greviștilor” de pârnaie. Conform ultimei evaluări făcute de ANP situația revoltelor din penitenciarele noastre, la ora 10.00 de prezenta astfel:

Penitenciarul Iași, nu sunt manifestări, 124 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Poarta Albă, nu sunt manifestări, 2 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Botoșani, deținuții care manifestau în curtea de plimbare au abandonat protestul și au intrat în spațiile de cazare la ora 00.45; 5 deținuți își mențin protestul pe acoperișul curții de plimbare; 268 de deținuți au refuzat hrana; deținuții unei secții de cazare se manifestă zgomotos, lovind grilajele camerelor. A fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Penitenciarul Oradea, nu sunt manifestări, 3 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Miercurea Ciuc, nu sunt manifestări, 15 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Giurgiu, nu sunt manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Vaslui, nu sunt manifestări, 56 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul București Jilava, fără manifestări, 6 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Tulcea, nu sunt manifestări, 68 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Bistrița, la ora 3.40, ultimii 2 deținuți care protestau pe acoperiș au abandonat forma de protest și au intrat în camerele cazare, fără manifestări violente, 133 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Deva, fără manifestări, 6 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Aiud, fără manifestări, 27 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Bacău, fără manifestări, 43 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Mărgineni, fără manifestări, 45 deținuți au refuzat hrana.

Penitenciarul Arad, fără manifestări, 1 deținut a refuzat hrana.

Penitenciarul Tg Mureș, fără manifestări, 10 persoane aflate în arest preventiv au refuzat hrana.

Pe parcursul nopții s-au înregistrat evenimente la:

Penitenciarul Mărgineni, intervalul 23.30-01.00, incendiere saltele într-o cameră de detenție (intervenție imediată, fără victime); deținuții unei camere de cazare au aruncat cu obiecte de mici dimensiuni în angajații unității. 

Penitenciarul Tulcea, în intervalul 00.30-01.00, deținuții și-au exprimat verbal nemulțumirile, nu a fost necesară intervenția personalului.

Penitenciarul Bacău, în intervalul orar 00.00-02.00, deținuții au incendiat materiale textile și au lovit gratiile de la ferestre. A fost alarmat personalul unității și a fost solicitat sprijinul structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne.