Simona Halep nu mai poate. Greșelile pe care le-a făcut, văzute de Ion Țiriac

Simona Halep nu mai poate. Greșelile pe care le-a făcut, văzute de Ion ȚiriacSimona Halep. Sursa foto: Instagram/ simonahalep

București. Simona Halep a disputat doar un meci complet la Miami Open, marcându-și revenirea pe teren după suspendarea legată de dopaj. Se pare că sportiva se confruntă în continuare cu dificultăți, mai ales în a atinge același nivel de performanță ca înainte.

În această situație, Ion Țiriac a sugerat că Halep a comis o eroare semnificativă în momentul în care a aflat că are permisiunea să se întoarcă pe teren.

Simona Halep s-a grăbit să revină pe teren

Miliardarul român consideră că Simona s-a grăbit să revină pe teren și a început și cu un turneu destul de solicitant pentru condiția sa fizică.

„Nu pot să-mi dau cu părerea despre Simona Halep. Chiar dacă aș avea informații despre participarea Simonei la US Open, nu le-aș spune. E treaba ei. Eu n-aș fi participat la Miami.

Aș fi început cu turnee mici, încă din calificări. La Jocurile Olimpice n-a ajuns pentru că n-a avut performanță. Simona e locul 2005 sau cât o fi acum”, a spus Ion Țiriac despre Simona Halep.

Ion Țiriac și Halep

Ion Țiriac și Halep. Sursa foto: Facebook/ Ion Țiriac

Sportiva se confruntă cu o accidentare la genunchi

Ulterior, Simona Halep a transmis urmăritorilor săi de pe rețelele sociale că situația ei medicală nu e cea mai bună.

„De câteva luni mă lupt cu o accidentare la genunchi. Este o leziune pe care nu am mai avut-o până acum și a fost una greu de gestionat, iar durerea persistă”, a scris sportiva.

De asemenea, aceasta a menționat că a traversat o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere psihic și emoțional, aproape doi ani, iar suferința fizică nu contribuie deloc la îmbunătățire.

Astfel că, a ales să se recupereze corect în loc să revină pe teren și să își pună sănătatea în pericol.

„Dorința mea a fost mereu sa încerc să revin cat mai repede, dar nu sunt o mașină, sunt o ființă umană și am nevoie de timp să îmi revin, după tot ce am întâmpinat”, a completat Simona Halep într-o postare pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Simona Halep a participat la doar două turnee oficiale

După revenirea sa pe teren, sportiva a participat doar la Miami Open, unde a fost învinsă de Badosa.

De asemenea, la Trophée Clarins din Paris, Simona Halep a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări, la scorul de 7-5, 2-3 în meciul cu americanca Kessler (locul 112 WTA).