Simona Halep - Karolina Pliskova. Sportiva din Constanța atacă cel de-al doilea trofeu al anului. LIVE TEXT de la ora 17.00
- Andrei Călin
- 21 februarie 2015, 13:25
Simona Halep va evolua, astăzi, începând cu ora 17.00, împotriva Karolinei Pliskova, în finala turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Cele două sportive nu s-au mai aflat față în față până acum, iar cea mai bună jucătoare din tenis țintește cel de-al doilea trofeu din 2015.
Simona Halep (locul 4 WTA) o întâlnește, astăzi, de la ora 17.00 (în direct la Digi Sport 2), pe Karolina Pliskova (Cehia), locul al 18-lea WTA, în finala turneului ce se desfășoară în capitala Emiratelor Arabe Unite. După succesul înregistrat în ianuarie, la Shenzhen, Simona luptă pentru a-și trece în palmares cel de-al doilea trofeu al anului. De asemenea, dacă va triumfa, astăzi, românca va urca, din nou, pe cea de-a treia poziție din clasamentul WTA. Până acum, Halep și Pliskova nu s-au mai întâlnit în circuitul profesionist.
Învingătoarea va primi 900 de puncte WTA şi 456.000 de dolari, iar învinsa 585 de puncte WTA şi 227.860 de dolari.