După evoluţiile excelente din acest an, Simona Halep a intrat în atenţia americanilor de la publicaţia „Sports Illustrated”. Astfel, tenismena română a fost introdusă în topurile revistei, după performanța sa înregistrată pe zgura turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Cele mai frumoase partide au fost selectate, la egalitate, finala dintre Maria Șarapova și Simona Halep, și duelul din turul al treilea de la Wimbledon, dintre Venus Williams și Petra Kvitova.

Halep le-a câștigat respectul

Americanii au descris finala de la Paris, pierdută de Simona, drept „o partidă care a arătat un contrast de personalități, stiluri și forță, cu Sharapova extrem de agresivă și cu Halep care s-a apărat și a lovit în contraofensivă. Românca a demonstrat de ce a ajuns să fie atât de respectată în circuit, iar Șarapova a rearătat că cea mai mare armă a sa este competitivitatea.” Topul conţine, însă, şi o faţă negativă. Cea mai urâtă dispută a anului a fost catalogată ca fiind cea dintre Sloane Stephens şi Caroline Wozniacki (1-6, 0-6), de la Miami, joc în care atitudinea americancei a fost cu mult sub aşteptări, reuşind să câştige doar cinci puncte în setul doi.

Halep a semnat un contract colosal

Fiind sportivul numărul 1 al României în acest moment, Simona Halep a intrat și în atenția sponsorilor. După sponsorizarea unui important brand de echipament sportiv, care i-ar putea aduce tenismenei întrun an suma de 1.000.000 de euro, dacă va rămâne la același nivel de performanță ca în sezonul precedent, Simona va beneficia de acum înainte și de un alt parteneriat.

Un nume mare autohton de pe piața românească de bricolaj a obținut semnătura sportivei, iar noul contract face din Halep să fie cea mai bine plătită sportivă din România! Constănțeanca urmează să primească circa jumătate de milion de euro, în urma acestei sponsorizări.