Simona Halep, după eliminarea de la US Open: Nu sunt robot, sunt un om normal

Simona Halep, după eliminarea de la US Open: Nu  sunt robot, sunt un om normal

Simona Halep a declarat, după eliminarea de la US Open, că înfrângerea nu o va demoraliza, însă are multe de învăţat din meciul pierdut.

"Nu ştiu cine s-a aşteptat şi nu s-a aşteptat, poate mulţi oameni s-au aşteptat să câştig acest turneu, dar nu sunt robot, sunt un om normal. Multe jucătoare pot să mă bată pentru că şi ele muncesc zilnic, aşa că nu mi-am pierdut îmcrederea în mine, am avut rezultate bune anul acesta, am încredere să merg mai departe şi totuşi să nu uit că sunt numărul doi mondial şi că am ajuns aici prin muncă. Am încredere în mine şi acest meci nu mă va demoraliza, dar o să învăţ din el mai multe lucruri", a declarat Halep. potrivit mediafax.ro.

În acelaşi timp, tenismena a declarat că nu a studiat jocul Mirjanei Lucic-Baroni, înainte de meci şi a recunoscut că adersara ei a fost mai bună.

"Eu nu obişnuiesc să merg să mă uit la meciuri, pentru că este obositor pentru un jucător să stea să se uite la alte meciuri, dar am discutat înainte de meci, eu o ştiam pe adversara mea cum joacă, este puternică, loveşte mingea din toate direcţiile, a avut încredere astăzi, i-a mers jocul mai ales după ce a revenit de la 5-2, a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Astăzi a fost mai bună ca mine", a adăugat Halep.

Simona Halep, favorita numărul 2 a turneului US Open, a fost învinsă în turul 3 de croata Mirjana Lucic-Baroni, ocupanta locului 121 în clasamentul WTA. Românca a cedat în trei seturi, scor 7-6, 6-2, după 96 de minute de joc.

Ne puteți urmări și pe Google News