Simona Halep ar putea fi victima unui sabotaj. Cine sare în apărarea jucătoarei de tenis

Simona Halep ar putea fi victima unui sabotaj. Cine sare în apărarea jucătoarei de tenis Ilie Năstase, comparat cu Simona Halep / Sursă foto: Facebook/ Simona Halep

Anunțul că Simona Halep a fost acuzată de dopaj a stârnit mii de reacții în lumea întreagă. Totuși, mai multe voci au susținut că fostul număr 1 WTA poate fi victima unui sabotaj.

Paul Ciucur este unul dintre avocații români de la Sport Resolutions. Acesta nu exclude varianta ca Simona Halep să fi fost victima unei răzbunări, iar probele de urină să fi fost contaminate.

„Marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată”, a explicat avocatul pentru TVR1. Simona Halep a fost depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022 cu roxadustat.

Scandalul în care este implicată Simona Halep al doilea caz Sara Errani

Daniel Mihai, un alt avocat de la Sport Resolutions, a amintit de cazul Sarei Errani. Jucătoarea de tenis a fost suspendată timp de zece luni după ce a precizat că și-a preparat paste în vasele folosite de o rudă bolnavă de cancer. „Este cazul Errani, care este un caz mai recent. Contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de bunica ei cu mâncarea pe care sportiva a ingerat-o”, a declarat Dan Mihai.

Ne puteți urmări și pe Google News

În același timp, Ciucur a precizat că este o șansă destul de redusă ca prin mâncare, acea substanță să fi fost găsită în mâncare. De asemenea, avocatul a susținut că dacă acest lucru s-a întâmplat, înseamnă că a fost un gest intenționat. „Singura variantă ar rămâne o contaminare intenționată”.

Simona Halep poate juca doar la turnee demonstrative

În acest context, Simona Halep a fost suspendată provizoriu. Fostul număr 1 WTA poate evolua doar la turnee demonstrative. Avocatul Cristian Jura a explicat că verdictul nu va veni mai devreme de un an decât dacă Halep va cere o procedură rapidă de contestare a rezultatului WADA.

„Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta, poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât. Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important”, a mai adăugat Cristian Jura pentru TVR1.