Editura Evenimentul si Capital

Simona Halep a clacat inexplicabil pe iarba de la Wimbledon

Simona Halep și-a făcut autocriticarndupă eșecul din turul al 3-lea de la Wimbledon
Autor: | | 0 Comentarii | 1395 Vizualizari

Simona Halep, lidera ierarhiei mondiale, a suferit una dintre cele mai ciudate înfrângeri ale carierei.

Constănțeanca a fost elimiantă, în turul al 3-lea al turneului de la Wimbledon, de taiwaneza Su Wei Hsieh (locul 48 WTA), scor 6-3, 4-6, 5-7.

A avut 5-2 în „decisiv”

Simona s-a prăbușit în setul decisiv, în momentul în care conducea cu 5-2 la gameuri. Asiatica a revenit și a ajuns la un incredibil 7-5. La final, Halep a recunoscut că n-a putut să abordeze tactica pe care i-a impus-o australianul Darren Cahill.

„Nu am respectat prea mult ce aveam de făcut”

„Tactica pe care mi-a spus-o Darren a fost foarte bună. Probabil că aş fi câştigat meciul dacă puneam în practică ceea ce mi-a spus el. Dar nu am putut, probabil din cauza oboselii. Dar am încercat să lupt, să mă agăţ de fiecare minge. Totuşi, nu am respectat prea mult ce aveam de făcut şi nu am fost inspirată. E o dezamăgire că am condus atât de mult şi nu am putut să termin. Am abordat neprofesionist meciul”, a explicat Halep.

O altă problemă a fost legată de pauza mare pe care Halep a luat-o după ce s-a impus la Roland Garros. „Faptul că nu am avut un meci oficial până la Wimbledon a fost un minus. Dar nu puteam să le fac pe toate. Am ajuns până în finală la Roland Garros, iar de atunci a trecut puțin timp. Am încercat să îmi ajustez jocul, dar nu a mers așa cum voiam”.

O semifinală în 2014

Astfel, pentru lidera WTA, cea mai bună performanță a carierei, pe iarba de la Wimbledon, rămâne semifinala jucată în 2014. Atunci, Simona a ratat calificarea în finală, după ce a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard, scor 6-7(5), 2-6.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate