Simona Cristina Stan, sora lui Carmen Dan, a mai fost anchetată și în 2017 și 2024. N-a pățit nimic

Simona Cristina Stan, sora lui Carmen Dan, a mai fost anchetată și în 2017 și 2024. N-a pățit nimicDosare în justiție Sursa foto: Facebook

Dosarul care a explodat acum la Poliția Capitalei și la Parchet are unul precedent, întocmit în anul 2024. Polițiștii au primit mai multe sesizări de la mai multe persoane care arătau că au fost înșelate cu promisiuni de vânzare a unor locuințe în Sectorul 3.

Și atunci, ca și acum, Poliția Capitalei a făcut o informare publică despre demararea anchetei cu privire la situația în care erau implicate două femei.

Prima sesizare de la care a pornit totul

„La data de 25 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 16 Poliție au fost sesizați de către o persoană, cu privire la faptul că, ar fi fost înșelată de către o femeie. Ea ar fi dat avans de 8.000 de euro, dar nu ar mai fi primit locuința pentru care a plătit, situată în Sectorul 3. Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul subunității au efectuat 2 percheziții domicilare în Municipiul București și în Municipiul Brașov și au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere, persoanele fiind depistate și conduse la sediu pentru audieri”, au comunicat polițiștii bucureșteni.

S-a început ancheta, presa a consemnat faptele și a descoperit că e vorba despre sora lui Carmen Dan, fost ministru de Interne și o apropiată a lui Liviu Dragnea.

Avansul achitat de cumpărători a fi fost de 8.000 de euro, iar oamenii nu își primeau nici bani înapoi și nici casa. Sora lui Carmen Dan colabora cu o avocată, care între timp a fost exclusă din Barou. Carmen Dan a declarat, ca și acum, că nu are o relație cu sora sa și nu știa nimic despre afacerile ei.

Doar că, în luna august 2024, o altă acțiune a Poliției Capitalei a adus-o în atenție pe Simona Cristina Stan.

Percheziții în august 2024

„La data de 8 august 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 Poliție au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în Municipiul București și în Municipiul Brașov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune” au spus polițiștii.

Simona Cristina Stan, sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, era cercetată în continuare în dosarul de înşelăciune, fiind acuzată că ar fi convins, într-un mod ingenios, mai mulţi medici şi oameni de afaceri să investească sume în case şi maşini care nu ar fi existat niciodată. După prima informare publică a Poliției, au apărut noi reclamații. S-a descoperit că Stan își zăpăcea clienții cu informații mincinoase. Le spunea că are relații sus-puse, că lucrează cu o mare companie imobiliară, iar oferta trebuia îmbrățișată rapid. Aceasta consta dintr-un tichet, care conține două case și o mașină de lux, toate la preț mai mult decât atractiv, iar contractul trebuia semnat în 3 zile.

Cumpărătorii de case în Sectorul 3 declarau că au achitat un avans de 8.000 de euro, dar nu și-au mai primit nici bani înapoi și nici locuința.

După acțiunea din august 2024, cele două femei au fost reținute și prezente în fața magistraților. Avocata a primit control judiciar, Simona Stan a fost lăsată liberă. Cercetările s-a spus că sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Sora lui Carmen Dan are un palmares mai bogat

Simona Cristina Stan nu era la prima faptă de escrocherie, ea fiind o mai veche „suspectă” a poliţiştilor din județul Teleorman. În ianuarie 2017, pe numele surorii lui Carmen Dan erau deja înregistrate mai multe reclamaţii la poliţie, iar unele (spuneau sursele locale) se aflau pe rolul instanțelor din Alexandria.