Cătălin Predoiu: „Investițiile americane în România înseamnă și securitate”. Economia are nevoie de o plasă de siguranță
- Dinu Marian
- 8 septembrie 2025, 08:26
Cătălin Predoiu. Sursa foto: Facebook Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru de Interne, a transmis sâmbătă că România trebuie „să repornească motorul producției” și să atragă investiții directe americane, pe care le consideră nu doar motor economic, ci și element de securitate. „Orice investiție directă americană în economia României este pentru noi și o investiție indirectă în nivelul nostru de securitate”. Declarațiile au fost publicate pe pagina sa de Facebook și preluate de presă.
Predoiu susține că România a mers „prea mult pe un singur motor: consumul”, iar corecția trebuie să vină prin investiții, producție, export, inovare și infrastructură, concomitent cu tăierea cheltuielilor nejustificate pentru a reduce ponderea deficitului în PIB.
Mesajul leagă explicit economia de securitatea națională, în contextul repoziționării globale și al nevoii ca Europa „să-și consolideze pilonul propriu de apărare”, pe fondul atenției crescute a SUA spre zona Asia–Pacific.
Predoiu reia tema investițiilor americane
Tema nu e nouă în agenda sa. În iulie, Predoiu sublinia la o întâlnire cu reprezentanți ai Ambasadei SUA că atragerea de investiții americane are „dublu efect” – consolidarea economiei și întărirea securității. Sâmbătă, 7 septembrie, a revenit: “Investițiile directe americane în România înseamnă și securitate: capital protejat, lanțuri de aprovizionare sigure, tehnologie… Astăzi, aproape totul înseamnă securitate.”
Mesajul lui Cătălin Predoiu e clar și util interesului național: trecerea de la o creștere bazată pe consum la una ancorată în producție, export și investiții directe americane. Pentru România, asta înseamnă capital și tehnologie, dar și lanțuri de aprovizionare sigure și cooperare industrială cu dublu uz (civil și apărare), adică securitate economică.
Priorități avem, bunăvoință ne mai trebuie
Prioritățile sunt evidente: energie (capacități și rețea), industrie de apărare & cyber, tehnologie și producție avansată, logistică/infrastructură care transformă investițiile în exporturi recurente.
Ministrul Afacerilor Interne, Predoiu spune că lucrează „împreună cu premierul și colegii din Guvern și Parlament” la relansarea politicilor pro-investiții, cu accent pe producție și export. El menționează și unitatea în interiorul coaliției, trecerea „peste moțiunile de cenzură” și continuarea „politicilor de dezvoltare a României”
Întrebarea este dacă mai are cineva timp să se gândească la creștere economică bazată pe investiții. În contextul în care guvernul Bolojan pare blocat într-o logică a tăierilor de peste tot și nu acceptă nici un argument rațional.