Ministrul Muncii promite creșteri substanțiale pentru pensiile mici
- Iulia Moraru
- 20 noiembrie 2023, 14:46
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, vine cu vești bune pentru toți pensionarii și promite majorări substanțiale în special pentru cei cu pensii mici. Aceasta a anunțat că primele ajustări vor fi implementate începând cu luna ianuarie, urmate de altele noi programate pentru luna septembrie.
Potrivit declarațiilor făcute de Simona Bucura-Oprescu, prima creștere de pensii, în valoare de 13,8%, va avea loc începând cu 1 ianuarie.
Formula de majorare pentru luna ianuarie se bazează pe cunoscuta metodă utilizată pentru pensionari, care constă în media anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Simona Bucura-Oprescu anunță majorări de pensii cu până la 80%
„În ianuarie punctul de pensie va crește de 1.785 lei la 2.032 lei, iar din septembrie vom avea majorarea pensiilor în urma recalculării după noua formulă.
Este foarte important ca românul să știe că vom avea creșteri ale pensiilor poate și cu 1%, poate și cu 80%, depinde, fiecare pensionar este unic, fiecare are propriile date cu privire la punctele de stabilitate, la punctele de contributivitate și punctele asimilate”, a declarat ministrul.
Conform informațiilor furnizate, este esențial ca cetățenii români să înțeleagă că, în urma recalculării, nimeni nu va suferi pierderi. Cuantumul avantajos al pensiilor va fi menținut.
Un aspect deosebit de important constă în garantarea pensiilor egale pentru muncă echivalentă.
Pensiile se vor majora în fiecare an, începând din ianuarie
Ministrul a dezvăluit că noua Lege a pensiilor le garantează românilor anual pensii mai mari.
„S-a introdus garanția că pensiile se majorează în fiecare an în ianuarie. În vechile legi era stipulat că majorările se fac anual fără să fie specificat și când anume.
Au fost ani când majorările s-au făcut în septembrie sau chiar deloc. De exemplu, în 2009 când pensiile au fost înghețate până în 2013”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.
Aceasta a mai punctat că majorările de pensii programate pentru anul 2024 vor avea un impact de 0,6% din PIB, echivalentul a zece miliarde de lei.
Simona Bucura-Oprescu a afirmat că acest impact este fezabil și poate fi gestionat de către Ministerul Finanțelor. Totul prin intermediul unor măsuri precum combaterea evaziunii fiscale, digitalizarea și sporirea eficienței colectării.
Simona Bucura-Oprescu anunță pensii recalculate pentru toți românii
Ministrul Muncii a mai adăugat că începând cu luna septembrie a anului viitor, toți românii își vor primi pensiile recalculate în funcție de contribuția lor.
„Din septembrie, românii își vor primi pensiile recalculate. Este un moment zero al pensiilor, se rezolvă inechitățile, vom avea pensii egale pentru contribuții și muncă egală”.
Simona Bucura Oprescu a subliniat că, în plus, deja nu mai reprezintă o noutate faptul că se introduce în baza de calcul tot ceea ce a câștigat pensionarul și a contribuit. Acest lucru include acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu și alte beneficii.
Pentru a clarifica, a menționat încă o dată că nicio pensie nu va înregistra o scădere. A subliniat că PSD nu a implementat niciodată reforme sau legi care să conducă la diminuări ale pensiilor.