Primăria din Amsterdam ia măsuri categorice pentru turiștii care vizitează capitala Olandei. Femke Halsema, primarul orașului, a spus chiar de anul trecut că are în vedere să interzică turiștilor să frecventeze anumite localuri întrucât 58% dintre ei se deplasează în capitală doar pentru a se droga cu canabis.

Demnitarul a transmis că nu poate interzice turismul, însă va lua măsuri drastice pentru a descuraja comportamentul neadecvat al acestora. De altfel, mulți dintre locuitori se plâng că străinii sunt extrem de zgomotoși de fiecare dată când se deplasează în Amsterdam, iar în unele zone chiar ar fi imposibil de locuit pe perioada vacanțelor.

Turiștii dezmățați nu mai sunt tolerați

Astfel, primarul Amsterdamului a transmis că nu va permite „gălăgia şi mulţimile enorme” care invadau orașul înainte de pandemia de coronavirus și a avertizat turiștii „a căror intenţie este să consume alcool şi să se comporte urât, îmbrăcaţi ca naiba” să viziteze alte orașe din Olanda.

„Vizitatorii care respectă Amsterdamul şi locuitorii oraşului au fost mereu bineveniţi. Vizitatorii care tratează locuitorii oraşului şi moştenirea lui culturală fără respect nu sunt, însă, bineveniţi. Mesajul pentru ei este: nu veniţi în Amsterdam”, a anunţat primăria oraşului.

Controalele polițiștilor se înmulțesc

Autoritățile locale au mai anunțat că mai mulți agenți de Poliție vor efectua controale, pentru a amenda pe cei care nu se comportă adecvat – care dorm în mașini, de exemplu, sau care își parchează autoturismele ilegal.

Hotelurile vor fi supuse mai multor controale ale oamenilor legii. Și canalele de apă ale orașului vor fi controlate, spre a se evita orice fel de activitate ilegală. Primarul a anunțat că s-ar putea interzice, temporar, și consumul alcoolului. Muzica deranjantă este posibil să nu mai fie tolerată.

Autoritățile au în vedere constuirea unui „centru erotic” de cinci etaje în afara capitalei Olandei, precum și o locaţie pentru „entertainment erotic” astfel încât să fie posibilă închiderea mai multor locații din Cartierul Roşu, potrivit adevarul.ro.