Şi-a înjunghiat mama după ce a auzit voci care i-au cerut să o omoare
- Vlad Alexandru
- 15 mai 2017, 12:58
O femeie în vârstă de 67 de ani a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi după ce, în cursul dimineţii, fiul său a încercat să o înjunghie cu un cuţit în zona inimii.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, şi-a înjunghiat mama în zona inimii cu un cuţit de bucătărie, după ce ar fi auzit nişte voci care îi spuneau că trebuie să o omoare. Bărbatul este bolnav psihic, având mai multe internări la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola, mai susţin sursele citate.
La faţa locului a fost solicitat să intervină un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. "Un echipaj medical de urgenţă a acordat asistenţă unei paciente de 67 de ani, care avea o plagă penetrantă înjunghiată în zona hemitoracelui stâng anterior şi o plagă la nivelul mâinii stângi. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă, femeia a fost transportată sub monitorizare la UPU de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, pentru investigaţii de specialitate", a declarat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.
Prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat că victima a fost stabilizată şi i se vor efectua investigaţii medicale imagistice specializate. "Pacienta a fost adusă cu o plagă penetrantă a toracelui în zona stângă. A fost stabilizată. Acum este la computerul tomograf, pentru efectuarea de investigaţii imagistice de specialitate. Prognosticul de viaţă este bun. Pacienta va rămâne internată în spital, sub supraveghere medicală de specialitate", a declarat pentru AGERPRES dr. Diana Cimpoeşu.
La faţa locului a sosit şi o echipă de poliţişti, care a demarat o anchetă. Agresorul a fost dus la audieri.