V-aţi întrebat vreodată dacă e bine pentru copilul tău să facă sport de la o vârstă fragedă? Aflaţi că specialiştii în domeniu recomandă activitatea fizică încă din copilărie.
Sportul practicat de la o vârstă fragedă, pe lângă faptul că-l va ajuta pe copil să devină mult mai sociabil şi comunicativ, îi va întări musculatura şi oasele, reducând riscul apariţiei obezităţii. Ţine cont totuşi de un lucru foarte important: alegerea sportului. Este necesar să fie o activitate pe care copilul s-o îndrăgească, şi să n-o perceapă ca pe o altă temă de şcoală.
Aşa că ţine cont de părerea lui atunci când îl înscrii la un club sportiv. Chiar dacă un copil nu se descurcă foarte bine la început în practicarea unui sport, acesta nu trebuie subestimat, deoarece situaţia se poate schimba în perioada de creştere.
Alege în schimb un sport corespondent tipului de coordonare pe care copilul îl dezvoltă. Dacă nu-şi poate coordona bine mişcările mâinilor cu cele ale ochilor, înscrie-l la gimnastică sau schi. Dacă nu se descurcă la fotbal, du-l la baschet sau tenis, unde este mai importantă coordonarea mâinilor cu a ochilor. Indiferent de alegeri, faceţi sport împreună, plimbări lungi sau organizaţi competiţii în familie. Copilul dumneavoastră va avea un exemplu numai bun de urmat.