Evenimentul Zilei > Actualitate > Sfârşitul lumii, episodul cu polii magnetici
Sfârşitul lumii, episodul cu polii magnetici

Sfârşitul lumii, episodul cu polii magnetici

De la aeroporturi care îşi modifică pistele de aterizare s-a ajuns la ipoteza sfârşitului lumii. Vedem care e distanţa dintre fantezie şi adevăr.

În decembrie 2010, aeroportul american Tampa International îşi închidea porţile pentru câteva lucrări la piste. Explicaţia e simplă: pistele poartă numere de la 1 la 36. Pista cu cifra 9 e îndreptată spre est (90 de grade), 18 – spre sud (180 de grade) şamd. Această marcare se face după nordul magnetic. Pe lângă faptul că nu coincide cu cel geografic, nordul magnetic se şi deplasează, în ultima vreme, cu circa 60 de kilometri într-un an. Ştirea a ajuns pe tot Globul şi nu au fost puţini cei care s-au întrebat ce ne aşteaptă.

Potrivit unor teorii privind deplasarea polului nord magnetic, acesta va ajunge, în aproximativ 40 de ani, din poziţia de astăzi (emisfera vestică, undeva în Arhipelagul Arctic Canadian) în emisfera estică, undeva în apropierea coastelor Siberiei. Însă câmpul magnetic al Pământului nu este o arie ştiinţifică studiată în detaliu, spune Mioara Mandea, cercetătoare de la Institutul de Fizică a Pământului din Paris.

În aceste condiţii, predicţiile nu sunt demne de luat în seamă, decât raportându- ne la trecut. Cea mai mare dintre temerile asociate deplasării polilor e inversarea: polul magnetic nord să devină polul sud, şi invers.

Apocalipsa nu vine la inversare

Printre numeroasele speculaţii din scenarul apocaliptic al lui 2012 găsim şi inversarea polilor magnetici. Or, cum polii s-au inversat de câteva ori în ultimii 4 milioane de ani, înseamnă că sfârşitul ne-a păsuit în mod repetat.

De exemplu, ultima inversare a avut loc acum 780.000 de ani şi nu există date care să arate că viaţa pe planetă a avut de suferit. În plus, un studiu realizat având drept subiect planeta Venus – care nu are un câmp magnetic intern – a arătat că aceasta formează un scut magnetic în atmosferă, protejând planeta de radiaţia solară.

Prin extrapolarea cercetării şi simulând un Pământ fără câmp magnetic – cel mai pesimist scenariu, exclus însă de majoritatea specialiştilor – s-a ajuns la concluzia că atmosfera ar proteja Terra de particulele expediate de Soare.

“Eu le zic acestor teorii prostii"

Pentru a înţelege fenomenul, să luăm un exemplu: doi oameni se "duelează" cu mături. Atunci când "lupta" începe, paiele măturilor se combină. Între cozi avem un amestec de paie, care au pornit în toate direcţiile. Aşa e şi cu liniile magnetice. Care, în plus, nici nu se rup. În aceste condiţii, NASA a oferit un scenariu hazliu pornind de la inversarea polilor.

Potrivit cercetătorilor americani, reorientarea liniilor magnetice va determina apariţia unor noi poli magnetici. "Un nou pol nord ar putea «răsări» oriunde. Să zicem că polul sud ar răsări peste Africa, iar polul nord peste Tahiti. Vom avea în continuare un câmp, care ne protejează de radiaţii şi furtuni solare. Şi, ca bonus, Tahiti va deveni un loc grozav pentru a observa aurorele boreale", spun cei de la NASA.

"În timpul unei inversiuni, câmpul magnetic ne va proteja mai puţin, ca să spunem aşa. Dar, cum aceste inversiuni sunt procese întinse pe o mie de ani, organismele se adaptează. Nu s-a întâmplat nimic grav în trecut, nu o să se întâmple nici acum. Eu le zic acestor teorii prostii", spune Crişan Demetrescu, de la Institutul de Geodinamică "Sabba Ştefănescu", din Bucureşti. "Şi – adaugă el – nu sunt semne că suntem în preajma unei inversiuni. În niciun caz în doi ani-trei ani".

Cel mult, ne-am putea trezi în beznă

Lăsând deoparte aceste scenarii, schimbările în câmpul magnetic ne-ar putea influenţa. "Câmpul magnetic e dinamic, iar efectele pe termen scurt pot fi observate. Corelate cu activitatea Soarelui, schimbările pot afecta liniile de electricitate (o pană de curent) şi comunicaţii (interferenţe pe linia telefonică)".

În prezent, sunt studiate cauzele pentru care grupuri de păsări par a se fi rătăcit, recent, din cauza dificultăţilor de orientare. Una dintre variante e chiar deplasarea polilor.

60 de kilometri pe an

este viteza cu care polul nord magnetic se deplasează către est. Dacă acum e în largul Canadei, în 2050 ar putea ajunge în apropierea coastei siberiene

  • De câte ori am scăpat de sfârşitul lumii