Sfârșit de august cu temperaturi de iarnă. Locul cu cea mai scăzută temperatură din țară

Sfârșit de august cu temperaturi de iarnă. Locul cu cea mai scăzută temperatură din țară

Anomalii climatice într-o regiune a țării. Vremea de iarnă și-a făcut apariția chiar în ultima zi de august, temperaturile atmosferice scâzând la 0 grade Celsius.

Chiar în ultima zi din luna august, temperaturile au scăzut la nivelul a zero grade Celsius, în județul Neamț. Evoluția acestei temperaturi nu a făcut decît să confirme previziunile meteo cu privire la capriciile vremii din această perioadă.

După două luni – iunie și iulie – cu ploi puternice, care au provocat inundaţii în mai multe regiuni din țară, a urmat o perioadă călduroasă. Canicula sufocantă a pus stăpânire pe  întreg teritoriul României, provocând numeroase probleme. La finalul lunii august, însă, vremea s-a schimbat brusc, iar temperaturile s-au răcit sub nivelul mediilor anuale.

În judeţul Neamţ, pe 31 august, la ora 10:00, termometrele indicau, la Staţia meteo de pe Ceahlău - vârful Toaca, doar 4 grade Celsius. Însă la nivelul solului valorile resimțite erau de 0 grade, la limita înghețului. A fost cea mai scăzută temperatură înregistrată în țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

La stația Călimani, temperatura înregistrată a fost de 1 grad, iar la Stâna de Vale de 2 grade.

Vremea rece indică un anotimp capricios

Şi noaptea de 30/31 august a fost foarte rece, susțin meteorologii, temperaturile atingând 4 grade la Toaca - Ceahlău. După cum arată meteorologii, septembrie cu temperaturi mult prea reci pentru un început de toamnă.

„În perioada 1 - 4 septembrie şi în jurul datei de 7 septembrie vremea va fi răcoroasă, astfel că, în medie, valorile diurne vor fi de 17 - 20 de grade, iar cele nocturne de 8 - 12 grade. (...) În jurul datei de 1 septembrie va ploua pe arii relativ extinse, iar în restul timpului ploi locale se vor semnala cu probabilitate mai mare în nordul regiunii şi cu precădere după data de 6 septembrie“, arată prognoza meteo pentru regiunea Moldovei aferentă acestei perioade.

Cât priveşte masivul Ceahlău, temperatura foarte scăzută înregistrată pe 31 august nu este ceva izolat. La Staţia Meteorologică Toaca, înfiinţată în 1964, s-au semnalat precipitaţii sub formă de ninsoare în noaptea de 16/17 iulie 1996, pe 21 iulie 1996, la fel pe 27 şi 30 august 1998. Temperatura minimă măsurată a fost de -30.4 grade în data de 19 februarie 1985, iar cea maximă de 25.7 grade pe 19 iulie 2007, după cum se arată pe Jurnaldevreme.ro.