Sex, droguri și casete video la Gara de Nord. Pedofili periculoși, prinși după ce au abuzat și filmat zece minori

Sex, droguri și casete video la Gara de Nord. Pedofili periculoși, prinși după ce au abuzat și filmat zece minori

Trei pedofili străini sunt acuzați că au exploatat sexual cel puțin 10 minori cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Tinerii erau cumpărați cu sume de până la 400 de euro, cu droguri și alcool. Orgiile se petreceau în apartamente închiriate în centrul Capitalei, erau filmate și distribuite pe internet

Flămânzi, săraci şi zdrenţăroşi, minorii din centrele de plasament, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, dar şi aurolaci, îşi vând trupurile firave pedofililor la Gara de Nord. Strănii ştiu că aici găsesc prada ieftină. E un fenomen care s-a închegat după Revoluție, căci Gara de Nord nu a încetat de atunci să fie un adevarat fief al pedofililor din Occident. Că zeci de copii orfani cad pradaă zi de zi „monștrilor” care poftesc la trupurile crude ale minoror institutionalizați este uşor de aflat. Ieri, vestea arestării pedofililor care racolau copii din Gara de Nord nu părea să-i surprindă pe cei care își fac veacul într-una din cele mai cunoscute zone din Capitală.

Reporterii EVZ au stat de vorbă cu mai mulți „rezidenţi” ai zonei, care știu foarte bine cum merg treburile seară de seară în jurul Gării de Nord, unde pedofilii roiesc ca vulturii în căutarea prăzii.

Negocieri pentru sex, în parcul Gării

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ăștia sunt aia care au fost săltați, nu? Pe unul dintre ei îi știu bine de tot. Era prieten bun cu copiii de la «Pinocchio ». Dar să ştiţi că nu doar ăştia care au fost arestaţi întreţineau relaţii sexuale cu minori. Seară de seară vin străini şi cauta copii”, ne-a spus Relu, un bărbat care „locuiește” în parcul Gării. Un alt om al străzii care își face veacul în zonă povesteşte cum foarte mulţi copii de la centrul de plasament „Pinochio”, şi nu numai, se strâng, zilnic, în parcul din faţa Garii de Nord şi îşi aşteptă clienţii.

„De sărăcie se vând străinilor. Primesc de la 50 de lei, la 400 de euro, în funcţie de servicii. Unii dintre ei se mai lasă şi filmaţi, iar ăia primesc mai mulţi bani. E mult de povestit, nu aveți voi timp de ascultat. Problema este că acest fenomen exista de după Revoluție. Străinii vin şi racolează copii pentru relaţii sexuale”, ne-a confirmat Iancu. Florăresele şi taximetriştii spun că i-au văzut pe străni de multe ori în zona Gării sau când negociau cu minorii. Pe lângă elvețianul reținut ieri, au mai fost arestați de procurorii DIICOT doi germani. Mundin Matthias şi Daniel Otto sunt suspectaţi că fac turism sexual în România încă din anul 2013. (A colaborat Georgeta Ghidovăț)

FOTO: Cei care își fac veacul în Gara de Nord i-au recunoscut pe pedofi lii care au furnizat droguri pentru tinerii din zona Gara de Nord

Elvețianul era căutat și în Cambodgia

Elvețianul Reto Simon Wenk de 40 de ani (foto) a racolat, în ultimii doi ani, tineri băieți din zona Gării de Nord cu care întreținea relații sexuale, potrivit procurorilor DIICOT. El este acuzat de trafic de minori și pornografie infantilă. Surse judiciare spun că Wenk venea des în România, închiria apartamente prin Piața Romană și Colentina și racola tineri care, teoretic, figurau internați în Centrul de plasament „Pinocchio”. Cetățeanul străin îi filma pe băieți în diferite ipostaze și întreținea relații sexuale cu ei. Elvețianul îi plătea cu diverse sume de bani care ajungeau și la 1.000 de lei. Elvețianul este un pedofil cunoscut. Astfel, în urma colaborării cu Interpol, s-a aflat că acesta este căutat în Cambodgia, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu un minor cu dezabilități. (Virgil Burlă)

FOTO: Reto Simon Wenk de 40 de ani

Probleme vechi, aceeași instituție

Centrul de plasament „Pinocchio” nu este la primul scandal. În urmă cu un an, Dumitru Anghel, supraveghetor în cadrul instituției, a fost arestat după ce „plasa” fetele internate acolo unor proxeneți. Anghel convingea copilele să plece din Centru pentru un loc de muncă. La poartă, le așteptau traficanții care susțineau că au venit în vizită și ies în oraș cu „nepoatele”. Odată plecate din Centrul de plasament, fetele erau bătute și obligate să se prostitueze. Fiecare victimă avea, zilnic, și zece clienți, iar o partidă de sex era taxată cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei. Minorele traficate aveau între 14 și 16 ani, ulterior fiind vândute pentru câteva sute de lei. (Georgeta Ghidovăț)

FOTO: În urmă cu un an, de la Centrul Pinocchio au plecat mai multe minore care au ajuns pe mâna unor proxeneți