„Severin şi Constantinescu şi-au dat ţara pe nerăsuflate“
- Adam Popescu
- 2 aprilie 2008, 03:00
Armistiţiul încheiat tacit între politicienii de la Bucureşti pentru a nu-şi etala conflictele interne în perioada Summitului NATO a fost rupt de preşedintele Traian Băsescu înainte ca reuniunea Nord-Atlantică să înceapă.
Într-un interviu acordat TVR pe tema aşteptărilor României de la summit, şeful statului i-a criticat aseară pe social-democratul Adrian Severin şi pe fostul preşedinte Emil Constantinescu pentru că „şi-au dat ţara pe nerăsuflate“ şi „au lăsat interesul naţional după uşă“ în 1997, când au semnat Tratatul cu Ucraina referitor şi la Insula Şerpilor. Criticile sale vin la scurt timp după ce Institutul „Ovidiu Şincai“, condus de PSD-istul Adrian Severin la scos pe Băsescu „vinovat pentru izolarea României pe plan extern“. Insula Şerpilor, negociată slab „Am răbdat de prea mulţi ani obrăznicia unora care şi-au dat ţara pe nerăsuflate sau au lăsat interesul naţional după uşă când au semnat Tratatul cu Ucraina“, a spus Băsescu ca o „paranteză“ în discuţia despre summit. Chiar dacă nu i-a numit, preşedintele a făcut referire la Severin, ministru de externe în 1997, şi la preşedintele Constantinescu.
El a acuzat slăbiciunile de la negocierea tratatului care au dus România la Curtea de la Haga şi pe cei care au semnat în grabă şi „după dictare“, „în postura de slugi absolute“, un document dezavantajos. Celebra dispută cu care România şi Ucraina au ajuns la Haga vizează delimitarea platoului continental din jurul Insulei Şerpilor. Dacă Ucraina doreşte să demonstreze caracterul de insulă continentală locuită, cu drepturi asupra platoului continental înconjurător, România susţine că Insula Şerpilor este numai o stâncă marină.
În această situaţie, Bucureş tiului i-ar reveni dreptul de folosinţă economică exclusivă asupra platoului continental de la sud-est de Insulă. „Azi, cei care au exagerat mai au şi gura mare“, a comentat Băsescu. În replică, Constantinescu şi Severin au arătat că, dacă Băsescu ar fi dorit, ar fi putut să nu mai prelungească în 2007 Tratatul cu Ucraina.