Sesiune extraordinară, mâine, la Parlament. VEZI ce au senatorii pe ordinea de zi
- Carmen Vintil ă
- 23 august 2015, 12:21
Senatul se reuneşte mâine după-amiază în plen în sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi votarea cererii de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de şeful statului Klaus Iohannis. Mâine dimineață comisiile de specialitate trebuie să întocmească raportul. Și deputații se vor reuni marți tot pentru Codul fiscal. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Reprezentanţii partidelor parlamentare au avut joi, la Palatul Parlamentului, o întâlnire tehnică pe tema Codului fiscal, retrimis spre reexaminare în Parlament de preşedintele Iohannis. S-a convenit ca TVA să fie scăzut în două etape, prin amendamente la Codul fiscal, astfel: de la 1 ianuarie 2016 la 20%, iar de la 1 ianuarie 2017 la 19%.
Totodată, s-a hotărât amânarea cu un an a măsurii de eliminare a supraaccizei pe carburanţi, aceasta urmând să fie aplicată din 2017, nu din 2016, aşa cum era stabilit iniţial.
Înainte cu o zi de întâlnirea tehnică a reprezentanţilor partidelor parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim-ministrul Victor Ponta, pentru a discuta pe tema Codului fiscal.
Ieri, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că nu s-a ajuns la o soluţie, ci la o propunere în urma negocierilor privind Codul fiscal.
"Că propunerea la care s-a ajuns poate deveni soluţia finală sau mai poate fi nuanţată este cu totul altceva. Vom avea întâlnirea liderilor politici care va decide acest lucru. Pentru mine, este mulţumitor faptul că ce am propus s-a întâmplat", a declarat Liviu Dragnea.