Șerpăria siriană: Putin încearcă să ia fața Occidentului

Șerpăria siriană: Putin încearcă să ia fața Occidentului

Organizând propria conferință de la pace, Moscova urmărește să pună Statele Unite și Europa în fața faptului împlinit în Siria. Acest lucru l-ar plasa pe Putin într-o poziție privilegiată pentru jocurile ulterioare de reconfi gurare a hărții întregului Orient Mijlociu

Peste 1.600 de delegați invitați de Rusia participă la Conferință de Pace de la Soci, care, începând de marți, va încerca să găsească o soluție politică viabilă pentru Siria.

Scopul principal al discuțiilor este redactarea unei noi constituții pentru Siria. Moscova, care sprijină regimul președintelui Bashar Al-Assad, a anunțat că toate forțele politice siriene vor fi reprezentate la reuniune, însă aproape toate delegațiile care și-au confirmat prezența la Soci sunt fie din partea Partidului Baath al lui Assad, fie mișcări aliate, fie fac parte din „opoziția tolerată” de regim.

După două zile de discuții la Viena, sub egida ONU, Comisia de Negociere Siriană (CNS), principalul grup de opoziție din țară, a anunțat că nu va participa la reuniunea de la Soci. CNS i-a acuzat pe Assad și pe susținătorii săi ruși că se bazează în continuare pe puterea militară și nu manifestă nici un interes de a demara negocieri oneste.

Autoritățile din regiunea autonomă kurdă din Siria au declarat la sfârșitul săptămânii că vor boicota și ele congresul din cauza ofensivei turce aflate în plină desfășurare în enclava kurdă Afrin.

Turcia, care îi sprijină pe rebelii sirieni (cu excepția kurzilor) ce doresc alungarea de la putere a lui Assad, este co-organizatoare a Conferinței de la Soci, împreună cu Iranul, care îl sprijină pe actualul președinte.

Cu toate acestea, atât membri ai opoziției siriene cât și ai grupărilor kurde și-au anunțat prezența la discuții ca persoane individuale, după cum a anunțat emisarul special al Kremlinului, Alexander Lavrentiev.

Cum împacă Rusia și Israelul și Iranul

Premierul israelian Benyamin Netanyahu (foto) a făcut luni, cu o zi înainte de începerea Conferinței de la Soci, în mod special o vizită în Rusia pentru a-l avertiza pe președintele Vladimir Putin că țara sa nu va accepta o sporire a prezenței militare a Iranului în Siria și în Libanul învecinat. Înainte de a pleca spre Rusia, Netanyahu a afirmat că Iranul încearcă să transforme Libanul „într-o uriașă bază de rachete îndreptate spre Israel, ceea ce nu vom tolera”.

După întrevederea cu Putin, Netanyahu a descris întâlnirea drept „bună și profundă”.

Purtătorul de cuvânt al forțelor armate israeliene, gen. Ronen Manelis, a publicat duminică în mod excepțional un editorial pe mai multe site-uri de limbă arabă în care avertizează asupra amestecului Iranului în Liban și afirmă că Israelul „este pregătit pentru toate scenariile.”