Serialul care a captivat România revine cu sezonul doi. Secretele abia încep

Serialul care a captivat România revine cu sezonul doi. Secretele abia încep Sursa foto: Dreamstime.com

Serialul original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, produs de Dream Film Production și creat de Ruxandra Ion, revine cu sezonul al doilea în grila de programe a Antenei 1, începând de joi, 28 august, ora 20.30. Povestea care a atras milioane de telespectatori în primul sezon va continua cu episoade difuzate săptămânal, în fiecare joi seară. Primul sezon al serialului s-a încheiat cu o suită de evenimente tensionate, marcate de trădări, alegeri dificile, iubiri imposibile și revelații dureroase. Al doilea sezon promite să continue în aceeași notă dramatică, fiind „clădit pe cenușa unui trecut dureros”, potrivit echipei de producție.

„Povestea Anei se complică tot mai mult. Mai sunt secrete de dezgropat și iubiri care încă nu și-au spus ultimul cuvânt. Ea, fata care își dorește doar să fie iubită, e prinsă într-un carusel de emoții care nu încetează să o pună la încercare”, a detaliat Ruxandra Ion, inițiatoarea proiectului.

Serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”. Intrigi și alegeri dificile

Serialul Ana

Sursa foto: Antena 1

Scenariștii Radu Grigore, Bianca Mina, Raluca Mănescu și Ruxandra Ion oferă câteva indicii despre noul sezon: „Povestea de dragoste dintre Ana și Tudor capătă tot mai multă forță, în vreme ce umbrele trecutului încep să contureze treptat adevărul despre identitatea Anei. În fața ei se deschide un nou drum: să caute dreptatea pentru ceea ce a fost sau să-și împlinească visul de a avea o familie”.

Potrivit acestora, noile episoade vor aduce „răsturnări de situație și momente care vor ține publicul cu sufletul la gură”.

Culisele serialului, dezvăluite de actori

Karina Jianu, actrița care o interpretează pe Ana, a spus că sezonul doi aduce mai multă complexitate: „Aduce multe clarificări, dar și întorsături neașteptate. Pentru mine, totul devine mai complicat, iar Ana… din păcate, nu va putea rămâne prea mult alături de Tudor”. Actrița a adăgat că așteaptă cu nerăbdare reluarea filmărilor, precizând că ritmul intens de lucru îi este chiar mai drag decât vacanțele.

Serialul Ana

Sursa foto: Antena 1

Vlad Udrescu, interpretul lui Tudor, a oferit o perspectivă despre evoluția personajului său: „Pare că lucrurile încep să intre pe un făgaș mai bun. Este timpul ca Tudor să se îngrijească mai mult de viața lui și mai puțin de prioritățile și dorințele celorlalți. Sper să devină din ce în ce mai curajos, dar rămâne de văzut…”.

Alina Chivulescu, care o joacă pe Victoria, a declarat că reluarea filmărilor a fost așteptată cu entuziasm de echipă: „Chiar ne întrebam la finalul filmărilor ce vom face în luna asta de pauză?! Nici nu vreau să mă gândesc ce ne vom spune anul viitor, pe vremea asta. Sper să ne fiți alături şi să faceți parte în continuare din povestea noastră!”.

Finalul sezonului 1 și așteptările pentru sezonul 2

Finalul primului sezon nu a adus rezolvări liniștitoare, ci a accentuat conflictul dintre iubire și trădare, scoțând la iveală secrete încă nerezolvate: „Sezonul doi este prezentat ca o continuare dură și intensă, cu implicații serioase pentru toți cei implicați în poveste”, spun producătorii. Serialul revine pe Antena 1 începând cu 28 august, în fiecare joi, de la 20.30.

Începutul verii a adus și o premieră pentru producția românească: „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” a fost lansat oficial pe piața internațională, în cadrul prestigiosului NEM Dubrovnik, un eveniment B2B important pentru industria media și de televiziune din Europa Centrală și de Est.