Serbia va comemora tragedia din gara Novi Sad cu un protest masiv

Serbia va comemora tragedia din gara Novi Sad cu un protest masivSursă foto: Captură de ecran X.com

La un an de la tragedia din gara de la Novi Sad, zeci de mii de persoane din Serbia sunt așteptate sâmbătă pentru a comemora cele 16 victime și pentru a protesta pentru justiție, transparență și noi alegeri, potrivit AFP.

Manifestanții vor păstra 16 minute de reculegere la ora exactă a tragediei din Novi Sad

Unii dintre manifestanți au sosit încă de vineri seara, pe jos, cu mașina sau cu bicicleta, și sunt așteptați în fața gării, unde vor păstra 16 minute de reculegere începând cu ora locală 11:52 (12:52, ora României).

La această oră, pe 1 noiembrie 2024, acoperișul de beton al gării recent renovate s-a prăbușit, iar 14 persoane au murit pe loc, dintre care doi copii. Doi răniți au murit ulterior, ridicând bilanțul la 16 morți. Accidentul a declanșat o mișcare de protest condusă de studenți. Pentru oponenții președintelui Aleksandăr Vučić, tragedia a devenit un simbol al problemelor legate de lucrările publice din ultimii ani.

Studenţii marchează un an de proteste cu marşuri şi discursuri la Novi Sad

„Toţi cei care, în Serbia, sunt împotriva corupţiei, a criminalităţii şi a partidului de la putere” şi-au dat întâlnire la Novi Sad, a explicat Ratko Popovic, 47 de ani, vineri seara, aflat în mijlocul a mii de persoane venite să întâmpine studenţii care au venit pe jos din toate colţurile ţării.

Proteste în Serbia

Proteste în Serbia

Cei din Novi Pazar au sosit puţin după ora 20:00, după ce au parcurs peste 350 km în 16 zile. Studenţii au adoptat aceste lungi marşuri pentru a ajunge în cât mai multe oraşe şi sate. Sâmbătă, după omagiul tăcut, studenţii au în program discursuri, lecturi şi un marş până la Dunăre.

Manifestaţiile organizate în ultimul an au fost în mare parte paşnice, deşi în această vară au avut loc violenţe între susţinătorii preşedintelui şi manifestanţi, cu câteva sute de arestări.

Președintele serbian Aleksandar Vucic și-a cerut scuze pentru declarațiile pe care le-a făcut

Într-un discurs adresat naţiunii vineri după-amiază, preşedintele Aleksandar Vucic a spus că „a făcut declaraţii pe care le regretă” şi a adăugat: „Îmi cer scuze”, făcând apel la dialog, fără a menţiona însă alegerile anticipate cerute de protestatari. Printre revendicările acestora se numără şi o anchetă transparentă şi condamnarea celor responsabili de accident.

Sunt deschise trei anchete, una la Novi Sad privind accidentul, alta a parchetului pentru combaterea crimei organizate şi corupţiei legată de contractul de renovare a gării, şi una a Parchetului European privind fonduri europene. La mijlocul lunii septembrie, parchetul a cerut trimiterea în judecată a 13 persoane, dintre care doi foşti miniştri.

 

Ne puteți urmări și pe Google News