CONCLUZIE: Huidu a intrat cu maşina pe contrasens din cauza neadaptării vitezei
- Ionu ţ Fantaziu
- 21 octombrie 2011, 18:23
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează, referitor la accidentul provocat de Şerban Huidu, duminică, pe DN 1, că din probatoriul administrat până la acest moment al urmăririi penale reiese că în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud) realizatorul TV a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane.
UPDATE: Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, Carmina Reit, a declarat pentru "Evenimentul Zilei" că Şerban Huidu a fost comunicativ şi a dat o declaraţie scrisă în legătură cu accidentul în care a fost implicat. "Împreună cu Poliţia Rutieră continăm cercetările. Săptămâna viitoare vom avea şi rezultatele expertizelor tehnice ale celor două maşini şi, în funcţie de acestea, vom putea afla amănunte certe despre cauzele care au condus la producerea accidentului", a precizat Carmina Reit. Astăzi, Şerban Huidu a fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. El a declarat, în faţa procurorilor, că a derapat şi că nu ştia ce viteză avea.
"Precizăm că, din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan", se precizează în comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor 3 victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
"În perioada următoare, urmează a fi stabilite obiectivele pentru efectuarea expertizei tehnice auto. Având în vedere că aceasta presupune citarea tuturor părţilor, inclusiv a aparţinătorilor victimelor, în cursul săptămânii viitoare va fi posibilă stabilirea obiectivelor în vederea efectuării expertizei. Învinuitul a precizat că va depune la dosarul cauzei actele medicale, după ce în prealabil vor fi traduse, având în vedere că acestea provin de la unităţi medicale din străinătate", se mai arată în comunicat.