"Mirele" şi "mireasa" au fost Frois şi Yukirin. Frois este un robot creat de legendara companie Maywa Denki, iar Yukirin este un robot android realizat de Takayuki Todo după asemănarea vedetei pop japoneze Yuki Kashiwagi, informează site-ul rt.com.

Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care a inclus un tort de nuntă, o orchestră robotizată şi chiar un "sărut" între miri.

Ceremonia de căsătorie a fost celebrată tot de un robot, Pepper, construit de compania franceză Aldebaran, ale cărei acţiuni sunt deţinute, parţial, de grupul nipon SoftBank. Roboţii din gama Pepper sunt vânduţi în magazinele din Tokyo şi au fost creaţi pentru uzul personal al consumatorilor. Roboţii, înzestraţi cu dispozitive folosite de industria telefoanelor mobile şi de cea a internetului, pot fi utilizaţi ca bone, infirmieri, personal medical pentru situaţii de urgenţă şi chiar însoţitori pentru petreceri.

Potrivit unor surse, capul lui Frois ar fi fost inspirat de designul unui scaun de toaletă, însă comentariile din presa niponă sunt mult mai îngăduitoare cu Yukirin, a cărei sursă de inspiraţie, Yuki Kashiwagi, cântă într-un celebru grup pop japonez, AKB48. Pentru această nuntă şi, posibil, pentru a evita controversele legate de drepturile de autor, organizatorii au schimbat numele miresei în Roborin.

 Numeroşi spectatori s-au adunat sâmbătă pentru a-i urmări pe cei doi roboţi mergând cu paşi mici în faţa unui altar improvizat în restaurantul Aoyama Cay din centrul oraşului Tokyo. Spectatorii au trebuit să plătească însă o taxă de 81 de dolari pentru a putea să asiste la această "uniune sfântă".

După ceremonie, "mirii" au schimbat un sărut, au tăiat un tort de nuntă uriaş şi au dansat pe acordurile unei orchestre care a fost alcătuită tot din roboţi. La ceremonie a participat şi o domnişoară de onoare – un robot umanoid care a purtat pe cap o coroniţă de flori -, iar un alt robot, de mici dimensiuni, a asigurat rolul de solist al orchestrei de muzicieni.