Sentință pentru AGRESORII bătrânului din pasaj. Au primit MULȚI ANI de ÎNCHISOARE
- Cristi Buș
- 21 noiembrie 2018, 14:19
Sentință oferită de Tribunalul Brașov în cazul celor doi tineri care, în martie, au bătut cu bestialitate un bărbat de 66 de ani.
Chiar dacă sentința nu este definitivă, scenele șocante petrecute într-un pasaj din centrul Braşovului nu au rămas fără urmări. Cei doi au fost condamnaţi la 6 ani, respectiv la 5 ani de închisoare. Decizia Tribunalului Braşov nu este definitivă.
Unul dintre tineri a fost condamnat, în primă instanţă, la 6 ani, o lună şi zece zile de închisoare şi 5 ani îi vor fi interzise anumite drepturi.
Celălalt tânăr a primit 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, notează Mediafax.
Instanța a stabilit că cei doi trebuie să plătească și daune materiale. Conform deciziei, tinerii sunt nevoiți să plătească Spitalului Judeţean Braşov suma de 10.584 lei, cu titlu de prestaţii medicale acordate victimei şi 5.000 de euro victimei, drept daune morale.
Decizia Tribunalului Braşov poate fi contestată în 10 zile de la comunicare.
În martie, cei doi tineri de 18 şi 23 de ani au fost filmaţi în timp ce îl loveau cu cruzime, într-un pasaj din Braşov, pe bărbatul de 66 de ani. La spital, viaţa lui Dumitru Neculai, care nu avea nici acte de identitate la internare, s-a schimbat complet. Zeci de oameni impresionaţi de situaţia lui s-au oferit să-l ajute, astfel că bărbatul a ajuns într-un centru din Bihor, la Tinca. Din banii strânşi din donaţii, a fost construită casa în care de locuieşte acesta acum.
Recent, medicul din Bucureşti care s-a implicat în ajutorarea bărbatului bătut a oferit noi detalii despre viaţa acestuia.
”E omul care aproape a murit, într-o seară de martie, sub picioarele unor tineri care l-au bătut cu bestialitate. Apoi, sub un val de bine, nu numai că n-a murit, dar a ajuns într-un centru fabulos, unde stă lângă oameni plini de poveşti minunate, joacă şah cu ei, conversează pe teme filosofice, se plimbă printr-o curte plină de flori, se joacă cu căprioarele şi cu măgăruşul Gogu, mătură frunzele şi stă într-o linişte aproape de basm”, scria pe Facebook medicul Vasi Rădulescu.