Mircea Mihăieş: "Bănuiam de multă vreme că liberalii lucrează la statuia lui Traian Băsescu, dar nici chiar aşa!"
Un congres construit exclusiv pe exhibarea urii faţă de preşedinte, un congres monomaniac în care nu s-au auzit decât zăngănitul armelor şi exprimarea plângăcioasă a frustrării e un spectacol pe cât de ridicol, pe atât de bolnăvicios. Victimizarea lui Traian Băsescu înseamnă alte câteva procente adăugate zestrei sale oricum destul de substanţiale.
Liberalii sunt ţinuţi împreună doar de urile împărtăşite. Partid fără doctrină, fără idei, fără vitalitate, el nu promovează, de doi ani, decât atacul rudimentar şi fuduleala despletită. Un partid pe măsura lui Tăriceanu - omul care-a comis crima de-a refuza puterea atunci când baronii partidului nechezau hămesiţi, salivând după osul guvernării. Din acest punct de vedere, perdant nu e doar Tăriceanu, ci şi stăpânul său, Dinu Patriciu. Dacă el n-ar fi afirmat ritos că nu acceptă decât alianţa cu PSD-ul, alta ar fi fost astăzi soarta partidului şi a lui Tăriceanu însuşi. Pe lângă atacurile anti-băsesciene, sudalmele soldăţeşti şi metaforele de bâlci, congresul s-a ilustrat printr-un singur lucru important: ignorarea de către membrii de partid a lui Dinu Patriciu. Situaţia era de neimaginat în urmă cu câteva luni, când până şi respiraţia cea mai discretă a liberalilor depindea exclusiv de voinţa şi punga oligarhului. Intuiţiile care nu intuiesc nimic ale petropoliticianului s-au manifestat şi de data aceasta în întreaga lor debusolare. Oracolul de la Rompetrol nu pare să fi aflat că între timp au apărut în partid şi alţi oameni putred de bogaţi şi că bătălia se va da între vechii sponsori şi noii îmbogăţiţi. Deocamdată, Antonescu ne-a arătat doar cât e de duplicitar şi tupeist. Deşi sprijinit de direcţia Fenechiu, el a făcut o reverenţă preventivă bătrânilor crocodili liberali. A reuşit astfel să sublinieze că dezastrul partidului se leagă nu doar de Quintus şi Tăriceanu, ci şi de Patriciu şi Cataramă. În afara discursului plicticos ca un genunchi de cocostârc, „Chucky” Antonescu ne-a reamintit, involuntar, că e un vechi admirator al lui Iliescu şi „Felix” Voiculescu. Noul şef liberal e un specialist în bonapartisme de mahala şi atacuri cu şişul executate, expert, în subsoluri înghesuite ori culoare mucegăite. Daţi-mi un singur exemplu în care „Chucky” a propus ceva constructiv şi sunt gata să-mi retrag afirmaţia. Mărunta şi demagogica noutate adusă de discursul celui care se visează a fi Antonescu al II-lea (aceea de „băiat simplu”, ajuns în fruntea partidului „fără pile”) e ea însăşi o minciună cât carul. După ce a fost selectat de noii oligarhi drept purtător de cuvânt şi interese, „Chucky” poate susţine orice, numai că e un personaj independent, nu.
Faptul că l-a linguşit la scenă deschisă pe plagiatorul Patriciu sugerează că dacă marele petrolist va da mai mult, el e gata să-l lase baltă pe Fenechiu, cu filialele lui fidele cu tot. Crin Antonescu s-a dovedit un bun speculant al tensiunilor, frustrărilor şi lăcomiilor din partid - şi nimic mai mult. Asta nu înseamnă că discursul său peticit cu expresii din zona frecventatorilor de bordeluri trece dincolo de urechile clicii liberale. Împins deja de nesătula camarilă spre şefia statului, „Chucky” va da abia acum cu capul de prag. El nu pare să ştie în ce ţară trăim şi ce fel de politică se face pe malul Dâmboviţei.
A reuşit să obţină sprijinul multor filiale, dar după congres filialele pleacă acasă. El va avea de rezistat presiunilor levantine şi uzurii vieţii politice de zi cu zi. Or, se ştie, tocmai rutina e capitolul deficitar al personajului. Campion absolut al absenţelor din dezbaterile parlamentare, ar fi o minune ca, de acum înainte, să aibă energia de a administra plictisitoarele chestiuni cotidiene. Nu sunt psiholog, dar felul în care se manifestă public „Chucky” are ceva din strategia de supravieţuire a depresivului: îndelungi, compacte absenţe, urmate de scurte şi sforăitoare prezenţe publice. Deşi vorbeşte mult - perfectă ilustrare a „beţiei de cuvinte” maioresciene -, „Chucky” e incapabil de dialog. Pe el nu-l interesează, de fapt, să-şi convingă adversarii, ci să-şi plaseze glumiţele şchioape exersate în faţa oglinzii.
Îl asculţi, dar e imposibil să discerni altceva decât clămpăneala vulgară, invectiva neruşinată şi fuga de idee. Ca pentru tot mai ridicolul preşedinte american, prompterul ar putea fi scula salvatoare a acestui personaj calp, distribuit în rol de paşă într- un moment de supremă derută liberală. Vor urma gafele în serie, bâlbele hilare, ridicarea obrăzniciei la nivel de doctrină şi transformarea jignirii în strategie electorală: însemne liberale de mare clasă! Lucruri care-i erau admise aventurierului marginal vor fi taxate fără milă de cei vreo patruzeci la sută dintre liberali care - totuşi! - nu l-au votat. Alegerea lui „Chucky” îi oferă lui Tăriceanu prilejul nesperat de a juca rolul de şef al opoziţiei. Nu în parlament, unde n-a reuşit decât să-şi pună în evidenţă resursele infinite de penibil, ci în partid. Ceva îmi spune că, de data aceasta, fostul premier-marionetă îşi va lua rolul în serios.
Recomandările noastre
