Galeria cu monştri a comunismului din Romania o include în chip cert pe Tamara Dobrin. Cine crede că se poate scrie istoria comunismului fără a ne referi la personajele care au făcut posibilă şi au susţinut dictatura, se înşală.
Unii au crezut sincer, măcar la început, în "nobilele idealuri". Fireşte, acest idealism pus în slujba Răului nu poate fi nicicum o scuză. Alţii, vorba lui Eugen Jebeleanu într-o poezie din volumul "Hanibal", "au gândit mai bine/La patru aurite roţi". Oportunismul nevertebrat, conformismul cras şi laşitatea de moluscă s-au îngemănat cu agramatismul, sadismul şi cinismul într-un aliaj pestilenţial. Tamara Dobrin a combinat toate aceste elemente, iar cariera ei, sub Dej şi sub Ceauşescu, poate figura, ca studiu de caz, în orice enciclopedie a teratologiei totalitare. Această biografie confirmă, dacă mai era nevoie, continuitatea de metode de control, tehnici de represiune şi scopuri politice dintre perioada Dej şi perioada Ceauşescu în istoria stalinismului naţional. Faptul că departe de a-i dăuna, mârşăviile comise în anii 50 au devenit un atu pentru cariera din anii 70, relevă tocmai această genealogie pe care nostalgicii ceauşismului (ori ai dejismului) preferă să o ignore ori chiar să o nege.
Am auzit prima oară despre Tamara Dobrin de la Alexandru Ivasiuc, care o transformase în personaj, sub numele Tatiana Dobrescu, în romanul său "Iluminări". Am stat mult de vorbă cu Ivasiuc despre Facultatea de Filosofie de la începutul anilor 50, inclusiv despre rolul tatălui meu ca profesor al nefastei discipline numită "bazele marxism-leninismului". Există în prezent la IICCMER un întreg proiect pe tema acestui microcosm al propagandei comuniste care a fost Facultatea de Filosofie a Universităţii "C. I. Parhon" din Bucureşti. Tamara Dobrin era biciul partidului în facultate, un veritabil flagel, teroarea deopotrivă a studenţilor şi a profesorilor. Nu întâmplător era poreclită "vipera" sau "cobra". Privire fixă, figură mereu gravă, încruntată, etern la pândă, o "tovarăşă" de o proverbială vigilenţă (se spune că se destindea doar graţie alcoolului). Tatăl meu mi-a povestit că, din câte ştia el, Tamara avea un dosar "cu multe pete" şi că tocmai acest lucru explica maliţia ei fără egal în "demascările" care surveneau cu perversă periodicitate în facultate. Era extrem de temută, lucru pe care îl savura. Se ştia că ţinea legătura cu "organele" Securităţii. Ea era cea care asigura recrutarea de informatori. În biroul ei de secretar al organizaţiei de bază PMR, mai întâi pe facultate, apoi pe universitate, se desfăşurau sinistre anchete.
Ulterior, era cred în 1973, mi-a vorbit despre Tamara Dobrin un om care ajunsese în închisoare din cauza ei şi a uneltelor ei din Facultatea de Filosofie. Mă refer la Ion Mihail Popescu, arestat în 1958, cred, împreună cu colegii săi Şendrea şi Cismaşu. Când l-am cunoscut, domnul Popescu era asistent cu normă de cercetare la sociologie şi îşi scria un doctorat despre Lucian Blaga cu profesorul Tudor Bugnariu. Era pasionat de sociologia religiei, de opera lui Eliade, de problematica mitului şi a sacrului. Eram în practică sociologică la Timişoara când mi-a dat să citesc dosarul reabilitării sale juridice. Nu voi uita niciodată acea noapte. Auzisem despre şedinţele de "înfierare", ştiam că avuseseră loc arestări de studenţi în anii 50, dar aici mă întâlneam cu o concreteţe înspăimântătoare. Lectura acelui dosar mi-a deschis ochii. M-am îngrozit când am recunoscut nume faimoase printre cei care fuseseră martorii acuzării la înscenarea numită "proces". Domnul Popescu era membru de partid, a aflat că Tamara Dobrin urma să fie aleasă în CC la Congresul al XI-lea din noiembrie 1974. A creat o stare de mare nervozitate între politrucii din facultate când a anunţat că se va duce pe scările Rectoratului când va sosi Tamara Dobrin şi o va scuipa în faţă. Ion Mihail Popescu, fiu de ţărani săraci din Tismana, student strălucit la filosofie, fusese bătut cu saci de nisip în timpul anchetei, avea coloana vertebrală distrusă. Făcuse patru ani de puşcărie. Ion Mihail Popescu nu voia răzbunare, cerea pur si simplu dreptate.
Ne puteți urmări și pe Google News
Protestele lui Ion Mihail Popescu şi nu doar ale sale au fost zadarnice, vipera se bucura de cea mai înaltă protecţie. Între 1975 şi 1989, deci până în ultima zi a regimului, a fost membră a Consiliului de Stat. Tamara Dobrin a devenit una dintre favoritele Elenei Ceauşescu. Pentru mai multe detalii recomand articolul despre biografia acestui personaj nefast scris de cercetătoarea Luciana Jinga pe site-ul IICCMER, secţiunea "Biografiile Nomenklaturii". Uităm prea repede perioada comunistă, acele timpuri ale imposturii şi nesimţirii. De aceea este necesară cunoaşterea biografiilor unora dintre cei mai influenţi membri ai nomenklaturii de partid şi de securitate. Fără aceste persoane, fără infinitul lor zel, regimul criminal şi ilegitim n-ar fi putut funcţiona.
Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
