Horia Roman-Patapievici: "Ideologia a fost înlocuită prin profitabilitate, iar afinitatea electivă prin sete de putere şi interes nud."
Nicolae Văcăroiu, vicepreşedinte PSD şi preşedinte al Senatului, a dezvăluit în vinerea dinaintea turului doi al alegerilor locale care este strategia PSD pentru viitor: „Domnul Traian Băsescu încalcă tot mai des Constituţia. Dacă continuă pe această linie, poate avea şi surpriza unei noi suspendări.“
Deci, deşi preşedintele încalcă frecvent Constituţia, PSD nu reacţionează deocamdată (ceea ce îl face complice), aşteaptă însă momentul potrivit (ceea ce arată că nu de Constituţie îi pasă, ci de eficacitatea loviturii politice). Potrivit PSD, momentul propice pentru suspendarea preşedintelui va fi imediat după aflarea rezultatului alegerilor generale. Căci, argumentează acelaşi Văcăroiu, riscul de a nu avea un guvern PSD e mare: „E greu ca un (singur) partid să treacă peste 50%“. Prin urmare, „domnul Băsescu trebuie să se aştepte şi la surprize“. Surpriza este suspendarea. Scopul nu este apărarea constituţiei, ci, în mod explicit, încercarea de a-l împiedica pe preşedintele recalcitrant să numească un prim-ministru care nu convine PSD. Odată preşedintele de drept suspendat, cel care salvează PSD de riscul de a rata încă o dată guvernarea este, fireşte, preşedintele interimar, adică Nicolae Văcăroiu, care „numeşte primul-ministru“. Rezultă un guvern PSD. Cum va guverna PSD? Simplu. Nici fruntaşii PSD, nici fruntaşii PNL, nici fruntaşii PC nu ascund faptul că se vor alia (iar UDMR va întări oricând pe cel mai puternic). Spune Nicolae Văcăroiu: „În momentul în care reuşim să facem după alegeri o alianţă şi avem o majoritate, de peste 50%, va fi greu pentru Traian Băsescu să desemneze un prim-ministru pe care îl vrea el şi să meargă cu un guvern minoritar. În orice caz, PDL se va duce undeva la limita a 20%, nu mai mult“. Restul de procente electorale, în planurile lui Nicolae Văcăroiu, sunt sigure: ele vor reprezenta, renăscută şi confirmată de alegeri, coaliţia deja cunoscută a „celor 322“. Această analiză, în cinismul ei, exprimă perfect atât lecţia recentelor alegeri, cât şi logica alianţelor politice care, în ultimii patru ani, au făcut şi desfăcut câmpul politic. Dacă privim harta politică de azi a judeţelor, vedem că, aşa cum au pronosticat artizanii Alianţei D.A. în 2004, PD şi PNL formează şi în momentul de faţă, dacă ar mai fi împreună, cel mai important partid din ţară, ilustrând faptul că electoratul a trecut, cu o majoritate sensibilă, de la stânga la dreapta. În schimb, PSD a pierdut întâietatea. Pentru PSD, fiind vital ca PD şi PNL să nu stea împreună, decizia premierului Tăriceanu de a distruge Alianţa D.A., urmând astfel interesele lui Dinu Patriciu (legate, cum ştim, de PSD), a fost salvatoare. În acest mod, ironie a sorţii, partidul istoric PNL a fost cel care a oprit declasarea PSD şi a stopat orientarea spre dreapta a electoratului. În termeni de partide, expresia destrămării Alianţei D.A. a fost apariţia PDL, iar tentativa de a neutraliza puterea preşedinţiei şi de a prelua de la aceasta toată puterea executivă au fost ilustrate prin suspendarea preşedintelui - formidabil instrument de luptă, comparabil cu mineriadele. Deşi eşuată, tentativa de suspendare a pecetluit limitele puterii preşedintelui şi a consfinţit actuala logică a alianţelor. (I) Preşedintelui i s-a impus să se conformeze: el sau face jocul care convine altora, caz în care este considerat constituţional şi e lăsat în pace; sau e jucător pe cont propriu, dar atunci e ameninţat cu neconstituţionalitatea şi eliminarea din joc. (II) Iar alianţa alternativă la fosta Alianţă D.A. constă în cuplarea strategică a PSD cu PNL, cu sprijinul oportunist al PC şi al cui s-o mai nimeri. Astfel, criteriul politic de separare după ideologii (dreapta şi stânga) a fost abandonat în favoarea criteriului de putere, care, chemat să ofere oportunităţi intereselor economice ale aliaţilor, este întotdeauna venal. Ideologia a fost înlocuită prin profitabilitate, iar afinitatea electivă prin sete de putere şi interes nud.
În mod limpede, există doi învingători şi mai mulţi sforari. PSD, prin ruperea Alianţei D.A., a reuşit să îşi păstreze o poziţie aproape centrală, din care, altminteri, ar fi fost, prin logica maturizării electoratului, decăzută. PNL, cu o mare abilitate, a reuşit să îşi adjudece din electoratul Alianţei D.A. un electorat de manevră, remarcabil de orb la manevrele prin care a reuşit să o rupă. Dinu Patriciu, prin subordonarea PNL şi acapararea culiselor, a dovedit că un particular faraminos de bogat poate împinge politica unei ţări în orice direcţie doreşte, în mult mai mare măsură decât o poate face un şef de stat, în limitele Constituţiei. Din destrămarea Alianţei D.A. şi regruparea partidelor sub semnul „celor 322“, au de câştigat toţi oligarhii care, prin puterea televiziunilor pe care le controlează şi cu ajutorul banilor cu care le lipesc jurnaliştilor buzele, au învăţat să participe profitabil la jocul politic într-un grad nemaivăzut până acum, la noi. Dovadă că la aceste alegeri singurii doi actori care NU au avut de partea lor neutralitatea niciunei televiziuni, publice ori private, au fost Traian Băsescu, preşedintele republicii, urât de toţi teleaştii în direct şi la ore de maximă audienţă, şi PDL, cel mai mare partid de centru-dreapta, ridiculizat şi minimalizat de toţi moderatorii, ceas de ceas şi în proporţie de masă. Faptul că electoratul nu a simţit acest dezechilibru face sistem şi cu rezultatul alegerilor, şi cu succesul alianţei PSD-PNL, şi cu impasul în care se află puterea cetăţeanului de a controla ori modera ceea ce, când are mintea subjugată, nu poate nici controla, nici modera.
Recomandările noastre
