Era regim de austeritate, se trăia de azi pe mâine, se chinuiau sărmanii tavarăşi, secţia Gospodăriei de Partid nu-i mai aproviziona cu lemne "numai pentru uz intern". Şemineul se afla în locuinţa rezidenţială de pe strada Emile Zola, lângă strada Muzeul Zambaccian, în zona Aviatorilor- Dorobanţi. Câte case din Bucureşti aveau şemineu?

Membru al Comitetului Politic Executiv, activist devotat al "frontului ideologic", magnat al dictaturii, Paul Niculescu-Mizil a stat alături de cuplul Ceauşescu în sediul CC al PCR până la sfârşit, a votat obedient ceea ce a cerut înfricoşatul tiran paranoic (deschiderea focului împotriva protestarilor, "în numele cauzei").

Nu a rupt cu Ceauşescu nici în condiţiile maltratării bestiale (la Spitalul Elias, unde s-a efectuat un avort ilegal în luna a cincea) a fiicei sale Donca. Mizil nu a putut să-şi viziteze fiica, a urlat, a bătut în poartă, dar nu i s-a permis să intre. Nu a rupt cu idolul său. Fracturile, rănile din raporturile interpersonale nu se converteau în despărţiri politice. Loialitatea pentru sectă era mai puternică decât orice alte sentimente.

Imediat după ce a acaparat puterea, vechiul său prieten şi fostul său protejat, Ion Iliescu, l-a numit ministru al comerţului interior (urmând a se ocupa de aprovizionarea publică). Mizil fusese apropiat şi de Valter Roman, tatăl noului premier, emanat, ca şi Iliescu, din intrigile sordide ale nomenklaturii. Au urmat proteste (în special în "România liberă", principala voce a opoziţiei democratice la regimul fesenist), Mizil a fost demis, apoi arestat. A fost condamnat în procesul CEPEX, a făcut câţiva ani de închisoare, a fost în final graţiat şi s-a întors la familia iubitoare.

Probabil că deputata PSD nu poate uita vizitele la închisoare, când îl vedea pe adoratul ei bunic, campionul naţional-stalinismului, nostalgicul alegerilor furate din noiembrie 1946, al Gulagului românesc, al propagandei cretinizante, în straiele ce i se cuveneau. Travesti ieftin şi kitsch politic, demonstraţia Oanei Niculescu-Mizil ţine de ceea ce Andrei Pleşu numeşte obscenitatea publică. Soţia lui Niculescu-Mizil, Lidia, a mers în acei ani la ministrul culturii Andrei Pleşu, cerând să se dovedească omenie şi compasiune pentru soţul ei închis (în viziunea familiei, pe nedrept).

Iată că acum nepoata celui care a condus cu mână de fier Secţia de Propagandă a CC al PMR, fostul Rector al Şcolii superioare de partid "Ştefan Gheorghiu" în cei mai crunţi ani ai stalinismului, cel care apoi a servit ca secretar al CC, ca membru în Prezidiul Permanent, ca ministru al educaţiei, ca ministru de finanţe etc. etc., se distrează de-a simbolurile, uitând că "uniforma" pe care o afişează este aceea purtată la Aiud, Sighet şi Gherla de cei întemniţaţi în numele idealurilor "luminoase" ale bunicului său.

Nimeni nu trebuie judecat prin genealogie, pe baza unor criterii ce ignoră libertatea individului de a fi el însuşi ori ea însăşi. Dar atunci când o persoană, fie ea nepoata lui Mizil ori a lui Mussolini, continuă fără jenă linia politică a strămoşilor, nu putem să nu notăm aceste regretabile, îngrijorătoare continuităţi.

"Probabil că deputata PSD nu poate uita vizitele la închisoare, când îl vedea pe adoratul ei bunic, campionul naţionalstalinismului, nostalgicul alegerilor furate din noiembrie 1946, al Gulagului românesc, al propagandei cretinizante, în straiele ce i se cuveneau."

Citiţi şi:

  • Traian Băsescu către Oana Mizil îmbrăcată în deţinut: Chiar crezi că era nevoie de circ, doamnă?