Opinii EVZ
SENATUL EVZ: Editorialiştii prezidenţiali: o contribuţie la „catehismul indiscutabil“ al dnei Muşat
Horia Roman-Patapievici: "Într-un editorial batjocoritor şi gomos (*1), dna Carmen Muşat aduce o contribuţie personală la lunga listă de categorii blamabile pe care o cunoaşte umanitatea, propunând categoria „editorialiştilor prezidenţiali“."
Categoria de „editorialist prezidenţial“ este descrisă în termeni duri, ca ţinând de o „mentalitate“ ce „contribuie la consolidarea puterii unui singur om“, şi e condamnată fără drept de apel, în termeni la fel de duri, ca rezultând dintr-o „pervertire a inteligenţei“. „Discursul propagandistic al fanilor prezidenţiali“ este caracterizat prin „comportament servil“, „gândire captivă“, „teama de a gândi pe cont propriu“, „incapacitatea (autoindusă) de a distinge iluzia de realitate“, „pervertirea inteligenţei, proliferarea sofismelor, memoria intermitentă şi arbitrar-selectivă, dubla măsură şi dublul limbaj“. Întrucât textul dnei Muşat este construit (cu ajutorul unui citat din Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983), pe o paralelă între timpurile de sub Ceauşescu şi timpurile de sub actualul preşedinte, putem spune că Domnia Sa îi consideră pe „editorialiştii prezidenţiali“ ca fiind nişte „oameni de nimic“, „uneori derbedei“ şi „sufleteşte săraci“. A fi „editorialist prezidenţial“ înseamnă, aşadar, a favoriza printr-un discurs intenţionat mincinos aspiraţia spre putere absolută a unui singur om, ignorând în mod vicios dovezile răutăţii sale şi inducând în eroare opinia publică.
Cui oare se aplică această descriere vitriolantă? După cum se vede, categoria introdusă de dna Muşat nu este o descriere: este un stigmat. Ar fi o descriere, dacă atributele invocate nu ar fi fost, pentru orice om normal, acuzaţii: or, atributele folosite de dna Muşat pentru a caracteriza categoria mizează pe capacitatea omului normal de a fi indignat de comportamentul vicios asociat membrilor ei. Categoria „editorialiştilor prezidenţiali“ este în mod propriu un stigmat, deoarece acuzaţiile sunt din registrul enorm (dictatură), faptele invocate ţin de opinie nu de demonstraţie (de pildă, faptul de a alege, „cu bună ştiinţă, să ignori realitatea“ - cine lar putea dovedi?), iar oamenii căzuţi sub acuzaţiile dnei Muşat sunt trataţi pauşal, ca o turmă delincventă.
Am văzut, până aici, cum este un „editorialist prezidenţial“. Să vedem acum cine aparţine acestei categorii reprobabile. Răspunsul e simplu: în afara unor publicişti situaţi în mulţimea neprecizată care se întinde „de la Rodica Culcer şi Traian Ungureanu (până) la Mircea Mihăieş şi Horia-Roman Patapievici“, face parte din această categorie oricine se abate de la următoarele principii, care pentru dna Muşcat sunt indiscutabile (adică nu pot fi supuse discuţiei): (I) şeful statului are un comportament „autoritarist“; (II) şeful statului este lipsit de onestitate; (III) şeful statului este corupt; (IV) şeful statului este incompetent; (V) şeful statului practică clientelismul politic. Aceste cinci teze formează, pentru dna Muşat, un catehism indiscutabil.
Cea mai mare eroare a „editorialiştilor prezidenţiali“, crede dna Muşat, este aceea de a nu înţelege caracterul indiscutabil al celor cinci puncte şi de a rămâne astfel „prizonieri ai iluziei onestităţii prezidenţ iale“ - iluzie creată şi întreţinută chiar de ei. Singurul argument prezentat în favoarea realităţii absolute a catehismului indiscutabil este interviul lui Ilie Sârbu din 7 ianuarie. Argumentul e, însă, şubred: în primul rând, ceea ce spune Ilie Sârbu e foarte diferit de titlul sub care, în ghilimele, a apărut în Cotidianul (*2); în al doilea rând, e ignorată reacţia de stupoare a lui Ion Iliescu, care scade credibilitatea informaţiei şi îi face implauzibilă răstălmăcirea.
Prin urmare, argumentul invocat de dna Muşat în favoarea catehismului indiscutabil este o informaţie de mâna a doua, rezumată tendenţios şi interpretată părtinitor, prin omiterea informaţiilor concurente (de pildă, interviul dat de Viorel Hrebenciuc, în care acesta vorbeşte de o alianţă PSD - PNL care ar fi funcţionat fără cusur din 2007 până la alegeri, afirmaţie care, spre deosebire de aceea a lui Ilie Sârbu, are avantajul de a nu fi fost dezminţită de nimeni). Ce se poate înţelege din această încăpăţânare de a crede în adevărul unor teze tari (catehismul indiscutabil), în favoarea cărora nu există argumente nici convingătoare, nici constrângătoare? Ca să folosim termenii aplicaţi de dna Muşat „editorialiştilor prezidenţiali“, argumentaţiei sale i se pot reproşa „incapacitatea (autoindusă) de a distinge între realitate şi iluzie“, „dubla măsură“, „memoria intermitentă“ ş.a.m.d. Pe scurt, adoptând asemenea standarde scăzute de argumentare pentru a-şi susţine credinţa neabătută în catehismul indiscutabil, dna Muşat contribuie la „pervertirea inteligenţei“.
În fond, această diferenţă între puncte de vedere ar fi putut fi acceptată în termeni de opinii diferite. Dna Muşat, alăturându-se poziţiei astăzi dominante în mass-media, a preferat să adopte, împotriva celor care exprimă opinii diferite de ale sale, tehnica stigmatizării. Din nişte personalităţi individuale, Rodica Culcer, Traian Ungureanu, Mircea Mihăieş şi cu mine am fost transformaţi într-o categorie ameninţătoare, care luptă să dea puteri nelimitate unui singur om şi stă să distrugă democraţia. Este, în mod demonstrabil, o minciună. În loc să ne comparăm argumentele, suntem împinşi să ne ascuţim adjectivele, în război. Acest mod de a ne raporta la partenerii de spaţiu public prin încadrarea lor în categorii blamabile nu numai că împiedică găsirea adevărului, dar întârzie fără termen stabilirea unei solidarităţi morale, fără de care dialogul e numai un pretext pentru aplicarea stigmatului, cu înveninarea şi stricarea relaţiilor.
- (*1) „Complexul lui Zeus şi tabletele Murti-Bing“, Observatorul Cultural, nr. 199 (457), 15-21 ianuarie 2009.
- (*2) http://www.cotidianul.roilie_sarbu_eu_si_basescu_am_crezut_si_am_lucrat_ doi_ani_pentru_alianta_psd_pdl-69373.html
Recomandările noastre
