Ne-a mers prost anul ăsta. Şi când spun asta, mă refer la noi toţi, de la miliardari la pensionari.

Fireşte, cu cât veniturile noastre sunt mai mici, cu atât mai prost ne-a mers. Poate că la o avere de zece milioane de euro pierderea a două-trei nu înseamnă o înrăutăţire a vieţii - căci tot un trup ai şi tu ca şi ultimul dintre oameni, tot o gură şi tot un stomac. Dar când ai avut zece milioane de lei vechi pe lună şi din ele ţi-au dispărut patru, problema e mare şi gluma se îngroaşă. E şi greşit să spui atunci doar că ţi-a scăzut nivelul de trai: de fapt, simţi că nu se mai poate trăi.

Ne-am scufundat din nou în sărăcie, ne-am întors în anii '90, după ce câţiva ani am crezut că va fi mai bine. Nu ştiu ce s-a făcut bine şi ce s-a făcut rău în guvernarea Tăriceanu, dacă a crescut economia sau doar s-au mâncat economiile statului. Nu mai sunt sigur de nimic. Dar ştiu că aproape fiecare dintre noi am respirat puţin mai uşor cam între 2007 şi 2009, după care speranţele noastre s-au ruinat iarăşi. Naiba ştie, poate că guvernul Boc face ce trebuie făcut, pe când guvernul Tăriceanu a făcut prostii. Dar omul de rând (şi, când e vorba de buzunar, toţi suntem oameni de rând) vede că sub Tăriceanu a trăit mai bine şi sub Boc trăieşte prost şi din ce în ce mai prost.

Poate că e doar o iluzie, poate că altele sunt condiţiile, poate-ar trebui să vedem mai departe de lungul nasului. Da, dar în primul rând trebuie să trăim. Burta nu are ferestre şi nu cunoaşte legile economice. N-o putem convinge cu statistici, discursuri şi promisiuni. Pentru moară e bine când macină şi e rău când nu macină.

Ni s-au redus salariile cu 25 la sută. Cu sporuri desfiinţate cu tot, la care mai adăugăm creşterea TVA, am ajuns cu salariul cam la jumătate. Chiar presupunând că am acceptat din solidaritate socială acest imens sacrificiu (deşi nu ne-a întrebat nimeni), oare a fost o decizie înţeleaptă? Pe de-o parte, am strâns cureaua şi-am salvat ceva din avuţia naţională. Pe de alta, însă, ne-am împovărat cu uriaşe împrumuturi internaţionale care vor trebui rambursate, ceea ce înseamnă că ne vom învârti ca o veveriţă înnebunită în cercul vicios al sărăcirii progresive. Căci împrumuturile nu vor merge în principal către investiţii, ci către acoperirea salariilor şi a pensiilor.

Consecinţa cea mai gravă a scăderii salariilor este scăderea consumului, ceea ce duce la o frânare a unei economii şi aşa slăbite de lipsa investiţiilor. Oamenii nu mai cumpără la fel de multe produse ca în anii mai buni. Primele care cad din lista zilnică (sau lunară, sau anuală) de cumpărături sunt cele considerate dispensabile sau "de lux", de la automobile la ziare şi cărţi. Cineva îmi spunea că, în Germania, singura industrie care a avut creşteri în 2010 a fost industria cărţii. Motivul m-a surprins chiar mai mult decât noutatea în sine. Explicaţia este că, din cauza inflaţiei, germanii nu şi-au mai permis să-şi facă, de aniversări şi cu alte ocazii, cadouri scumpe: electronice, bijuterii, ceasuri etc. Aşa încât cartea a devenit obiectul ideal pentru cadouri. Însă la noi cartea însăşi e văzută ca un cadou de lux, aşa încât algoritmul german nu se aplică, şi industria "pe hârtie" e ameninţată cu dispariţia...

Ce am câştigat, deci, într-o parte, prin economii, pierdem prin frânare economică. Suntem asemenea lui Hagi Tudose, care-şi tăia din fundul anteriului ca să-şi peticească pieptul şi mânecile.

Aici liberalii au dreptate, aş vrea s-o recunoască şi Boc, şi preşedintele Băsescu. Sigur, poate soluţia urgentă a fost limitarea cheltuielilor bugetare, dar foarte rapid politica bugetară trebuie să basculeze către încurajarea economiei, căci austeritatea pe termen lung ucide.

Din păcate, guvernul Boc pare hipnotizat de FMI şi, cu o expresie faimoasă, "încremenit în proiect". Tot ce putem spera de la el este să ajungem la o cât de fragilă stabilizare, după care acest guvern trebuie să elibereze urgent scena.

Pentru că mai departe e treaba celor ce vor şi cred că pot să relanseze economia, oricine-ar fi ei. Partea proastă e că eu nu sper nici că Boc şi ai săi vor stabiliza altceva decât sărăcia, şi nici că e vreo altă forţă în România în stare să aducă o perspectivă economică eficientă, dincolo de discursurile goale. Nu mai sper nimic, zic doar: Domnul cu mila...

Nu cred că 2011 ne va aduce ceva bun. Criza se va prelungi, poate chiar se va adânci. Instituţiile se vor degrada, oamenii vor sărăci şi mai mult. Televiziunile vor lătra tot mai neruşinat. Ca să nu spună nimeni că suntem un sat fără câini.