FLORIAN BICHIR: "În zona Ţării Făgăraşului există tradiţia ca, măcar de două ori pe an, preoţii împreună cu credincioşii să meargă „la mănăstire“, cum i se spune Mănăstirii Brâncoveanu."
Pe 22 februarie 1961, un tânăr din localitatea alăturată, Sâmbăta de Sus, muncea cu sârg la sfântul lăcaş. O făcea cu bucurie pentru Dumnezeu. Cu multă pace sufletească, deşi fusese greu lovit de soartă. Tăvălugul naţionalizării pus la cale de comunişti îi luase tot. Cele 9 ha de teren, caii, căruţa. Două dintre fetiţele pe care le lăsase acasă, în urma unei otite tratate cu antibiotic, surziseră. Bucuria, lumina ochilor lui îi era ficiorul de 13 ani, Liviu. „Pe ăsta preot îl fac“, gândea voinicul făgărăşean, când un stupid accident de muncă i-a curmat viaţa. Jale mare în familie, pentru că unicul întreţinător plecase la cele veşnice. Vremurile erau grele, iar Viorica rămăsese văduvă la 31 de ani cu trei copii. Precum şarpele viclean, un procuror şi-a făcut drum spre casa modestă din Sâmbăta. „Viorico, poţi cere despăgubiri, călugării ăia au bani mulţi şi nu fac nimic, doar vă prostesc pe voi, aştia care credeţi în prostii“. Femeia a refuzat categoric şi, ca să-şi liniştească sufletul, a dat fuga la stareţul mănăstirii, părintele Serafim Popescu. „Eu nu mă judec cu mănăstirea, nu cer bani de la preoţi. Cum să mă judec cu Dumnezeu? Am un băiat care vrea să se facă preot, cum aş putea face aşa ceva?“. Stareţul a privit-o blând: „Şi atunci ce-i ceri lui Dumnezeu?“. „Să-mi văd băiatul preot, să ajung la vârsta de 60 de ani şi să intru în rândul văduvelor cinstite.“ „Viorico, o să te ajute Dumnezeu şi te vei descurca în viaţă cum nici nu poţi gândi acum“, i-a spus stareţul, după ce a binecuvântat-o.
Rămasă fără niciun sprijin, Viorica Streza a strâns din dinţi pentru a-şi ţine copiii la şcoală. Fetele au fost trimise la o şcoală specială din Bucureşti, iar Liviu, la liceu în Făgăraş. Mâna cea nevăzută a lui Dumnezeu şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Tânărul s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, iar după absolvire a fost hirotonit preot în localitatea Lisa, la nouă kilometri de Mănăstirea Sâmbăta. Instinctiv, paşii vieţii îl purtau spre Sâmbăta de Sus, spre mănăstirea care-l atrăgea ca un miracol din copilărie. După un doctorat strălucit şi ajuns profesor la Sibiu, la cea mai faimoasă Facultate de Teologie din ţară, Liviu a fost lovit din nou de viaţă. I s-a prăpădit soţia, Eugenia, şi a rămas cu cinci copii. Din nou divinitatea şi-a aruncat ochii asupra lui. Pe 20 iulie 1996, într-o zi de vară superbă, Mănăstirea Sâmbăta şi-a deschis din nou porţile pentru el, primindu-l ca pe un fiu rătăcit. Liviu a îmbrăcat mantia îngerească a călugărului în lăcaşul care-i fusese pazăvă ocrotitoare toată viaţa. Peste puţin timp devenea episcop, urmaş al Apostolilor, dar precum mama iubitoare, mănăstirea şi-a cerut copilul înapoi. Pe 3 noiembrie, tânărul de odinioară se întorcea acasă, la Sâmbăta, în veşminte strălucitoare, ca un arhiereu. Ca un împărat. Mănăstirea îşi încoronase feciorul. Era Mitropolit.
Departe de a fi o legendă, povestea este pur şi simplu adevărată. Acesta-i destinul Înalt Prea Sfinţitului dr. Laurenţiu (Liviu) Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. Urmaş al marelui Andrei Şaguna, al cărui toiag îl poartă cu o delicateţe de parcă ar avea-n mână Sfântul Potir. „Copil“ al Mănăstirii Sâmbăta, produs 100% al sfântului lăcaş din streaşina Făgăraşilor. În delicateţea lui, Mitropolitul nu mi-a povestit acestea amănunte fascinante, dar profund tulburătoare ale vieţii sale. Le-am aflat de la arhimandritul Visarion Joantă.
Această frântură de viaţă mi-a întărit ideea că Dumnezeu, unicul Creator, are grijă de paşii noştri în viaţă, ţine cont de toate cele care se întâmplă. Şi cu atât mai mult mărturia este mai cutremurătoare, te face să nu te mai îndoieşti niciodată de pronia Atotputernicului ziditor. Şi pentru actualul vlădic al Ardealului s-a dovedit că cel mai bun tată este „Tatăl nostru Care ne eşti în ceruri“. În cazul micuţului Liviu de odinioară, Dumnezeu a vorbit prin lăcaşul său.
Recomandările noastre
