Proaspătul guvern Orban (Viktor, nu Ludovic, nu vă panicaţi) a găsit metoda de a plasa vizibil Ungaria pe harta lumii. Câteva declaraţii panicarde ale noilor oficiali privind un scenariu grec la Budapesta au trimis forintul de-a dura la vale, împreună cu Bursa de la New York.

Cum ţara vecină e tot mai ieftină, mă grăbesc să planific un frumos concediu în Ungaria de Sud, pe cât de puţin cunoscută, pe atât de interesantă pentru eco-rezervaţiile sale. O să trimit vorbă dlui Funar dacă văd ceva proprietăţi interesante de cumpărat.

Ăstimp, în ţara vecină plouă cu moţiuni: unele politice, contra guvernului; altele sociale, în stradă, contra liderilor de sindicat, lăsaţi în ofsaid de membrii lor săptămâna trecută, în ciuda eforturilor televiziunilor de ştiri, transformate în majorete cu pompon ale grevei generale. Eşecul grevei îi arată pe sindicalişti la fel de necredibili ca şi guvernul, ei fiind nişte prezenţe relevante doar în spaţiul virtual, ca în jocurile electronice: personaje pline de zgomot şi culoare dispar în neant dacă apeşi pe buton şi închizi ecranul.

S-au mai făcut de râs şi reprezentanţii castei judiciare, după ce câteva săptămâni ne-au tocat la cap că tăierile de pensii (speciale) sunt anticonstituţionale în practica europeană “după cum arată cazul Akdeejeva vs. Lituania”.

De fapt pe femeie o cheamă Andrejeva şi a câştigat pe o speţă fără legătură cu situaţia de la noi. Nu asta contează, ci faptul că citarea în documente oficiale a unui caz aiurea, la derută, cu tot cu greşeala de literă inclusă, de către instituţii publice precum CSM, Consiliul Legislativ sau organizaţii cu pretenţii precum Asociaţia Magistraţilor, plus, pour la bonne bouche, scorţosul senator-jurist Frunda, arată cum preiau toţi la grămadă propagandă din sursă unică, precum elevii proşti care reproduc la extemporal aceeaşi greşeală gramaticală. Poate măcar Curtea Constituţională, când va fi sesizată, o s-o lase pe dna Akdeejeva în pace.

Dar unde are un interes direct, fiţi pe pace, clasa politică se descurcă. De exemplu, în sectorul achiziţiilor publice: pe fondul agitaţiei generale, apar pe şestache şi din toate direcţi ile prevederi anti-europene care să uşureze viaţa bieţilor primari, preşedinţi de judeţe sau şefi de agenţii, care pe moment au o jenă cu sistemul de licitaţii.

Miniştri ca Borbely sau Berceanu se plâng că marile proiecte de infrastructură întârzie cu anii din cauza perdanţilor contestatari, deşi în legea nouă propusă de ANRMAP problema se rezolvă simplu: contractele se semnează imediat ce Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) se pronunţă, adică în câteva săptămâni, fără să se mai aştepte rezultatul apelului în justiţie.

Oricum, Curtea de Apel răstoarnă în medie doar 1% din deciziile CNSC, deci filtrul administrativ funcţionează. Cu atât mai greu de înţeles e de ce, dacă tot zice că vrea viteză, dl Berceanu şi-a scos anul trecut cu propria mână proiectele de transport de sub jurisdicţia CNSC şi le-a trimis direct la Curtea de Apel, infinit mai aglomerată şi mai lentă. (Dar e de înţeles acum disperarea unor case de avocatură cu prieteni în instanţe, care trăiau din asemenea tergiversări şi care, profitând de naivitatea unor colegi din presa electronică, s-au pus pe calomniat în public CNSC.)

La fel de inexplicabilă pare şi încercarea discretă a dnei Andreescu, şefa Secretariatului General al Guvernului, de a ridica plafonul de încredinţare directă de la 15.000 la 50.000 de euro, amestecându-se ca iniţiator unde nu-i fierbe oala. Inexplicabilă doar aparent, pentru cine nu ştie ce nervi i-a provocat pierderea de către pupiloiul Domniei Sale a preşedinţiei CNSC, de unde a fost răsturnat surprinzător prin vot secret acum ceva vreme, sectorul achiziţii ameninţând astfel să scape de sub controlul cui trebuie.

În fine, ca să mai dreagă situaţia, senatorii PDL au venit cu aşa-numita „lege a parteneriatului public-privat”, de fapt o însăilare bazată pe o confuzie de termeni, care permite unui şef de autoritate contractantă să aleagă direct şi fără licitaţie „partenerul” în proiecte. Acestă iniţiativă a inflamat imediat Comisia Europeană, deoarece creează o cale de ocolire a licitaţiilor.

Sarcina de partid a căzut pe senatorul Fodoreanu din „grupul Flutur”, cu contribuţia multora, precum dna Boagiu sau a acestui exponent al dadaismului legislativ care este dl Iulian Urban, dar ea vine de sus, din sfere ministeriale.

Fiind o lege care dă drumul la mânăreală cu acte în regulă - sub lozinca fostului şef al ANAF, „s-o facem legal” -, normal că s-au raliat în sprijin Varujan Vosganian şi reprezentanţii PSD, care altminteri ai zice că sunt la cuţite cu Videanu.

Cu aşa susţinere şi în pasivitatea complice a partenerilor sociali, legea PPP anti- Europa a trecut de Senat în unanimitate, în procedură de urgenţă, fiind trimisă la fel de expeditiv la Cameră. Ce opoziţie, ce rivalităţi, ce scandal la Bruxelles?

Dacă interesele teritoriale şi energetice o cer, consensul se creează fără probleme: seara la televizor Geoană şi Antonescu scot flăcări fotogenice pe nări, iar ziua ridică mâna disciplinat la proiectele şmechereşti ale PDL. (Iar ca atare, subiectul nu se comentează la Realitatea şi Antene).