Am apucat vremuri ciudate, în care e greu să trăieşti. Vremuri în care un nou Dostoievski ar putea scrie noii „Demoni”.
De la începutul anilor ’90 lumea românească nu a mai cunoscut o asemenea tensiune ideologică, o asemenea încrâncenare şi sfâşiere. Căci ideologia, la noi, nu are nimic de-a face cu controversele de idei, ci degenerează repede în înfruntări de orgoliu, pe viaţă şi pe moarte.
Politica, la noi, a devenit un joc de marionete mânuite de oligarhia economică, financiară şi mediatică. Mai mult ca oricând, fascinaţia acumulărilor imense de capital ţine azi loc de principii, platforme şi programe. Românii se împart azi, ca în lumile cele mai primitive, într-o mână de atotputernici şi o masă de cetăţeni turmentaţi ce se încaieră la alegeri, ridicoli combatanţi într-un război care nu e al lor.
În aceste condiţii, să-ţi păstrezi independenţa şi echilibrul este o sarcină foarte grea. Ai de optat între a nu participa la jocul politic şi a te implica de o parte sau de alta. În primul caz, nu te poţi numi cetăţean. În al doilea, trebuie să ştii de la început că jocul e măsluit, că el respinge, de fapt, firile independente. E ca şi când ai da cu banul când ştii foarte bine că el are două feţe identice. Politica, în acest moment, cum se practică ea în România, înseamnă a alege între mai multe grupuri de interese care lucrează, toate, împotriva interesului public.
Vremurile, am mai spus-o, nu sunt propice pentru reforme fundamentale, cum este elaborarea unei noi Constituţii. E nevoie de o anumită stabilitate şi relaxare pentru aceasta, de un climat neconflictual. Mai e nevoie de un anumit curs ascendent al lucrurilor. Şi mai ales de voinţa publică, reflectată în voinţa politică. Dintr-o viaţă publică neaşezată şi peticită, în plus plină de uri şi dihonii, nu poate ieşi o lege pentru decenii de-acum înainte. Nici Cotrocenii, nici guvernul, nici partidele nu au în acest moment ascendentul moral care s-o impună.
Dar, în mod obiectiv şi ideal, o nouă Constituţie (în orice caz necesară) ar trebui să ţină seama de câteva schimbări esenţiale survenite de la redactarea celei în vigoare azi. Prima este integrarea europeană a României. Legea fundamentală va trebui să reflecte această realitate istorică. E foarte greu să participi la o comunitate care-ar putea să evolueze rapid în Statele Unite ale Europei (mulţi analişti văd în aceasta singura şansă de supravieţuire economică şi politică a continentului nostru) declarându-te mai departe, ca în secolul al nouăsprezecelea, „stat naţional”. Statul român ar trebui să facă un pas către normalitate renunţând, deci, la definirea sa pe baze etnice şi redefinindu-se ca un stat modern, contractual.
În al doilea rând, se impune o reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării. Actualele judeţe reprezintă o aberaţie comunistă care camuflează realitatea socio-economică a adevăratelor, legitimelor zone ale României. Noua hartă administrativă va trebui să cuprindă doar cele opt mari regiuni istorice (de asemenea economice, culturale, „psihologice” chiar) ale ţării, a căror relaţie între ele şi cu puterea centrală vor trebui definite în sensul unei mult mai largi autonomii.
Necesitatea unei astfel de reîmpărţiri este atât de evidentă, încât ea s-ar fi făcut de mult dacă n-ar fi fost „problema maghiară”. Extremismul românesc, ca şi extremismul maghiar stânjenesc într-adevăr acest proiect într-o oarecare măsură, nu însă într-atât încât să-l ruineze cu totul. Căci nici românii şi nici etnicii maghiari nu sunt altceva decât cetăţeni români cu drepturi depline. Nu extremiştii definesc cele două comunităţi. Când se va putea face o nouă Constituţie, nu mă îndoiesc că binele public şi raţiunea vor prevala în faţa instinctelor primare.
În al treilea rând, Constituţia viitoare va trebui să găsească mijloace de a se apăra pe sine şi lumea românească de toate excesele de putere, de oriunde ar veni ele. Va trebui să limiteze rolul preşedintelui şi să contracareze dictatura majorităţilor, inclusiv cea parlamentară. Va trebui să devină izvorul unor legi împotriva amestecului economicului în legislativ, ca şi a altor acte de corupţie politică.
În sfârşit, noua Constituţie va trebui să combată orice formă de discriminare împotriva oricăror minorităţi (etnice, rasiale, sexuale, religioase etc.). Dacă aceste puncte nu vor fi respectate (şi nu vor fi, căci România profundă e încă foarte departe de acest ideal moral şi cetăţenesc), vom avea mereu o Constituţie à la Hagi Tudose: peticită-n coate cu ce-am tăiat din turul pantalonilor...
Recomandările noastre
