Senatorii juriști măresc amenzile pentru cerșit, grafitti, înjurături. LISTA noilor sancțiuni și a faptelor vizate

Senatorii juriști măresc amenzile pentru cerșit, grafitti, înjurături. LISTA noilor sancțiuni și a faptelor vizate

Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, un raport favorabil pentru o propunere legislativă iniţiată de parlamentari liberali care vizează majorarea amenzilor pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, amenzile urmează să fie de 300-800 de lei (faţă de 100-500 de lei în prezent) pentru: 

  • - apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte; 
  • - aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel; 
  • - alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, fără motiv întemeiat; 
  • - scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate; 
  • - lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri; 
  • - refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptăţită a unui salariat al localului; 
  • - servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor; 
  • - refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice; 

Amenzi de 400-1.200 de lei (faţă de 200-1.000 de lei în prezent) pentru: 

  • - săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora; 
  • - deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor; 
  • - provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice; 
  • - alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere;

Amenzi de 700-1.800 de lei (faţă de 500-1.500 de lei în prezent) pentru: 

  • - organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc - altele decât cele autorizate potrivit legii - de natură să lezeze bunele moravuri; 
  • - atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale; 
  • - comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii; 
  • - nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfăşurare a manifestărilor cultural-sportive; 
  • - tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora; 

Amenzi de 4.000-7.500 de lei (faţă de 3.000-6.000 de lei în prezent) pentru: 

  • - neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement pe care le conduc

Ne puteți urmări și pe Google News